Cele două staruri adolescentine s-au despărţit recent, iar prietenii lor cred că “dependenţa” lui Justin de Selena a jucat un rol important în ruptură, potrivit RadarOnline.
“Justin e super-dependent şi se poartă ca un copil răsfăţat în jurul Selenei. Îi e greu să-şi facă prieteni adevăraţi, pentru că îi place şi atenţia temporară a străinilor, dar nu şi-a dat seama că asta o răneşte pe Selena”, a explicat un apropiat.
“Selena nu credea că Justin le respectă suficient relaţia. Îl prindea în mod constant alături de alte fete în situaţii care o făceau să se simtă inconfortabil. Devenea foarte geloasă”, a adăugat acesta.
Potrivit unei surse, Bieber (18 ani) speră să treacă peste despărţire cu o vacanţă în Las Vegas sau Mexic, alături de un alt tânăr burlac cu ştaif: Harry Styles de la One Direction, care s-a despărţit recent de Taylor Swift.
“Ei au vorbit despre o excursie a băieţilor când încă erau cu cele două, dar nu a fost niciodată în cărţi. Acum că sunt liberi, vor să meargă. Poate nu sunt suficient de mari ca să consume alcool (vârsta minimă e de 21 de ani în SUA, iar Styles are tot 18 ani, n.r.), dar asta nu-i va opri”.