Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Justin Timberlake şi Jessica Biel s-au căsătorit?

de Redactia Tvmania

Cântăreţul Justin Timberlake s-a căsătorit cu logodnica sa, actriţa Jessica Biel, duminică, în cadrul unei ceremonii secrete care a avut loc în oraşul Jackson Hole din statul american Wyoming, în acelaşi loc unde cei doi s-au logodit, în decembrie 2011, scrie femalefirst.co.uk.

În timp ce cuplul a făcut tot ce a putut pentru ca marele eveniment să rămână intim, designer-ul de torturi de nuntă Sylvia Weinstock a lăsat să se înţeleagă că nunta a avut loc şi că a participat la ceremonia din Jackson Hole.

„America e o ţară frumoasă, iar Jackson Hole e o minunăţie”, a scris ea pe contul de Twitter.

Jessica Biel spunea recent că nu a avut deloc timp pentru a-şi organiza nunta, dar a recunoscut că avea emoţii cu privire la ziua cea mare.

„E foarte emoţionant, dar este greu să găseşti timp pentru aşa ceva! Este un moment bun, trebuie să ne bucurăm de el”, a declarat actriţa în urmă cu ceva vreme.

„Habar nu am ce îmi doresc. Sunt unul dintre acei oameni care nu sunt buni la detalii. (…) Probabil că eu voi veni cu ideea şi îi voi lăsa pe alţii să o creeze”, a mai spus Jessica Biel.

Cântăreţul a cerut-o în căsătorie pe Jessica Biel (29 de ani) în timpul ultimei vacanţe de Crăciun.

Justin Timberlake şi Jessica Biel formează un cuplu de la începutul lui 2007 şi au fost despărţiţi câteva luni în prima jumătate a anului trecut.

 

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te