“Am crescut cu “Armă mortală” şi cu “First Blood – Rambo I”. “Au fost filme care aveau la bază o interpretare actoricească bună şi astea le făcea mai realiste”, a zis el.
Până una alta, Justin rămâne un abonat al comediilor, mai mult sau mai puţin romantice. În prezent, el poate fi văzut în cinematografele de la noi în comedia “Profa rea, dar buună”, unde îi dă replica lui Cameron Diaz, iar din 9 septembrie, el apare în “Friends With Benefits”, unde face mult sex cu Mila Kunis.
Cât priveşte viaţa amoroasă, Justin, care s-a despărţit anul acesta de frumoasa Jessica Biel, pentru ca mai apoi să apară zvonuri că ar fi din nou un cuplu, spune că nu-i place să primească sfaturi când vine vorba de relaţiile sale.
“Prietenii mei se pricep la sfaturi, dar până la urmă, la sfârşitul zilei, este experienţa mea. E bine să iei propriile tale decizii”.