Kanal D a anunțat premiera noului serial turcesc „Nemilosul Istanbul”. Astfel, începând de miercuri, 7 octombrie, de la ora 20.00 va fi difuzat primul episod al serialuluim care va putea fi urmărit tri zile pe săptămână, de miercuri până vineri, în timp ce al treilea sezon al serialului „Prețul fericirii” va fi difuzat luni și marți tot de la ora 20.00.
Serialul spune povestea impresionantă de viață a unei mame care luptă să își construiască o viață decentă, alături de cei trei copii ai săi, într-un oraș al tuturor posibilităților, dar totodată și plin de capcane ce pândesc la tot pasul. Producția o prezintă pe Seher Yilmaz (Deniz Ugur), personajul principal al serialului, care locuiește cu cei trei copii ai săi într-un mic oraș din Turcia; însă traiul acestei familii la limita sărăciei și dorința de a avea o viață mai bună o determină să se mute în Istanbul, un oraș în care, consideră ea, oportunitățile sunt uriașe pentru a se realiza.
Odată mutată în orașul tuturor posibilităților, Seher îl va reîntâlni pe Agah Karacay (Fikret Kushan), un bărbat realizat, o veche cunoștință a femeii. Însă această întâlnire va fi un test pentru cei doi, precum și pentru fiecare membru al celor două familii.
Din distribuția serialului fac parte actori deja cunoscuți de publicul din România. Astfel, îi veți putea revedea pe Bahar Sahin (Muge din „Bahar: Viață furată”), Berker Güven (personajul Alexi în „Patria mea ești tu”), Deniz Ugur (Sanem Ilhanli din „Feriha”) sau pe Mine Tugay (Asuman din „Furtună pe Bosfor”, și Ender Serez în „Yaman”).