Un nou studio de știri, un concurs tv nou nouț, încă un serial turcesc care își propune să cucerească telespectatorii, plus emisiuni vechi cu sezoane noi – toate se întâmplă toamna aceasta la Kanal D.
Un nou studio de știri, un concurs tv nou nouț, încă un serial turcesc care își propune să cucerească telespectatorii, plus emisiuni vechi cu sezoane noi – toate se întâmplă toamna aceasta la Kanal D.
…deși, teoretic, această grilă de toamnă începe în ultima săptămână de vară calendaristică.
Dar să le luăm pe rând.
Din 21 august, „Știrile Kanal D” se schimbă la față și se mută într-un platou nou, mult mai luminos și mai spațios, dotat cu tehnologie de ultimă generație și un pachet grafic complex. Pe o suprafață de aproape 200 de metri pătrați, cu ecrane spectaculoase, Kanal D promite să le ofere telespectatorilor o experiență vizuală completă.
Din 28 august, se întorc pe micul ecran emisiunile obișnuite: „Teo Show”, „WowBiz”, cu Victor Slav și Andreea Mantea, „Bravo, ai stil!”, cu concurente noi, „Te vreau lângă mine”, cu aceeași Gabriela Cristea.
Show-ul „Super Potriveala” va debuta pe 2 septembrie si va fi difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00.
Serile de duminică vor aparține emisiunii de reportaje „Asta-i România!”, care își continuă poveștile inedite, iar din 27 august, în fiecare duminică, de la 22.00, Ernest îi va urmări pe infideli în noul sezon „Ochii din umbră”.
Serialul turcesc „În bătaia inimii” va începe luni, 4 septembrie și va fi difuzat de luni până vineri de la 20.00. Asta înseamnă că ultimul episod din „Bahar – viață furată” va fi difuzat vineri, 1 septembrie.