Homepage  / Știri / Televiziune

Katarina Dyer, fiica lui Andrei Gheorghe, își încearcă norocul în această seară pe scena „X Factor”

Katarina Dyer, fiica lui Andrei Gheorghe, își încearcă norocul în această seară pe scena „X Factor”

de Redactia Tvmania

A avut primul contract cu o casă de discuri la vârsta de 15 ani, iar în această seară, de la 20.30, la Antena 1, Katarina Dyer își încearcă norocul pe scena X Factor! 

Katarina Dyer, fiica lui Andrei Gheorghe, se descrie ca fiind o fire extrem de optimistă și energică, deși în ultimii ani viața sa a fost marcată de mai multe drame și și-a pierdut ambii părinți.

”Mama și tatăl meu s-au combinat atât de perfect, n-am mai văzut la doi oameni o asemenea energie! Nimic nu s-ar putea compara cu sentimentul acela. Mama era foarte mult pe partea emoțională și Andrei era foarte amuzant, degajat, era într-un fel ce voiam și eu să fiu! Eram o casă foarte energică, tot timpul se dădeau petreceri, veneau prieteni de-ai lui pictori, scriitori, a fost super plin de viață până în ultimul moment. Ce s-a întâmplat a fost spontan, așa cred că a vrut el, sincer, că el era un om puternic și cu mintea făcea foarte multe lucruri, iar dacă a simțit că asta e timpul, asta a fost”, a povestit Katarina, care recent și-a pierdut și mama. ”A murit de cancer acum șapte luni, a dus-o patru ani, a fost foarte puternică, iar piesa pe care o voi cânta era preferata ei, mereu îmi cerea să i-o cânt, iar eu nu aveam chef. M-am gândit să o cânt, poate acum mă aude”, a mărturisit Katarina în fața juraților X Factor. 

 

CITEȘTE ȘI:  Modificări în grila Antenei 1. Ce se întâmplă cu emisiunea „X Factor”

 

Cum vor evalua cei patru jurați prestația sa, dar și ce alți concurenți vor urca pe scena X Factor, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a sezonului nouă. 

Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice. 

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.  

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton