Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Kate Middleton, în formă maximă la o partidă de tenis cu Roger Federer. Cei doi au apărut într-un video special pentru Wimbledon 2023

de Cătălina Matei,

Una dintre cele mai așteptate competiții din lumea tenisului, Turneul de tenis de la Wimbledon, va începe pe 3 iulie, iar Kate Midlleton este una dintre cele mai așteptate prezențe. De altfel, prințesa de Wales tocmai a apărut într-un video făcut public pe canalul oficial de Youtube Wimbledon, jucând tenis alături de Roger Federer.

Cea care patronează de altfel clubul All England Lawn and Tennis Croquet din 2016 încoace, Kate Midlleton, este extrem de implicată în Turneul de tenis de la Wimbledon. Ediția din 2023 se va desfășura în perioada 3 – 16 iulie, iar pe canalul oficial de Youtube Wimbledon a fost postat un video în care soția prințului Williams joacă tenis alături de campionul Roger Federer.

În filmulețul cu pricina, prințesa de Wales, în vârstă de 41 de ani, a avut ocazia de a-l provoca pe terenul de tenis pe campionul Roger Federer și, de asemenea, a văzut din culise ce fac fetele și băieții de mingi de la celebrul turneu, în cadrul unui program destinat adolescenților, potrivit People.

Kate Middleton, care e îmbrăcată într-un top alb și o fustă de tenis asortată, îl întâmpină pe Roger Federer pe teren și discută puțin cu acesta, înainte de a intra într-un meci de dublu. „Jucăm puțin tenis?”, o întreabă el, la care ea răspunde: „Da, te rog”.

Cei doi se duelează apoi pentru câteva seturi, înainte de a-i vedea pe băieții și fetele de la mingi cum își fac treaba pe teren. Kate Middleton, care afișează un corp bine lucrat, a primit sfaturi chiar și de la o fată de mingi, pe nume Mollie, care i-a arătat prințesei cum să stea pe marginea terenului în poziție și să arunce înapoi o minge de tenis cu brațul drept către un jucător.

De altfel, prințesa de Wales a discutat și cu ceilalți adolescenți prezenți. „Când urmăresc antrenamentul, la ce ar trebui să fiu atent?”, îl întreabă Kate Middleton pe un copil de mingi pe nume Alex, care răspunde: „În principal disciplina și curățenia”.

 „Să vezi antrenamentele și dedicarea și timpul care se alocă antrenamentelor și să te asiguri că totul merge bine în ziua respectivă pentru campionii care joacă la Wimbledon… Da, este incredibil să vezi cum se întâmplă în spatele scenei”, spune Kate Middleton la finalul videoclipului.

La Turneul de tenis de la Wimbledon sunt implicați aproximativ 250 de de copii de mingi, a căror vârsta medie este de 15 ani, potrivit site-ului Wimbledon.

Foto: Hepta

Cine transmite în România Turneul de tenis de la Wimbledon, ediția 2023

Turneul de Grand Slam Wimbledon, ediția 2023, va începe pe 3 iulie și se va finaliza pe 16 iulie. Celebra competiție va fi transmisă în exclusivitate în România de Eurosport.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te