Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Kate şi Leo, mai mult decât prieteni?

de Redactia Tvmania

Prietenia solidă dintre Kate Winslet (34 de ani) şi Leonardo DiCaprio (35 de ani) a dat naştere unor bănuieli, iar revista britanică „OK!” şi cea americană „The National Enquirer” informează că cei doi sunt mai mult decât amici.

Kate şi Leo s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Titanic”, acum 13 ani, iar actriţa explica la un moment dat că „Leo şi eu suntem spirite înfrăţite”.

Surse apropiate acesteia au declarat (pentru „OK!”) că relaţia dintre Kate şi Leo a fost „mai intensă” decât o amiciţie în ultimii ani, aceasta contribuind la despărţirea recentă a actriţei de soţul ei (Sam Mendes).

„The National Enquirer” duce zvonul şi mai departe, insistând că prietenia strânsă a celro doi colegi de platou a dus la sabotarea ambelor căsnicii ale lui Winslet: „Se ştie clar că Kate l-a iubit pe Leo mult timp şi sentimentele ei pentru el au cauzat o ruptură între ea şi Sam.

Kate ştia că soţul ei a simţit mereu apropierea ei de Leo, fapt care l-a descurajat şi l-a făcut să se întrebe încotro li se îndeaptă căsnicia”, explică o sursă.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te