Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Kate Winslet ia în serios rolul de mamă

de Redactia Tvmania

Actriţa încearcă să fie mereu la dispoziţia copiilor săi, în pofida programului încărcat, anunţă femalefirst.co.uk.

Kate Winslet (37 de ani) are o fiică, Mia (13 ani), din mariajul cu Jim Threapleton (40 de ani) şi un băiat, Joe (9 ani), al cărui tată este regizorul Sam Mendes (48 de ani).

Ea urmează să îi aducă pe lume un copil celui de-al 3-lea soţ, Ned Rocknroll.

„Copiii sunt viaţa mea. Orice mamă ştie – în secunda în care ai născut, copiii devin primul lucru la care te gândeşti când te trezeşti şi ultimul lucru la care te gândeşti înainte să adormi.

Sunt genul de mamă implicată.  În timp ce veneam la acest interviu, îi trimiteam mesaje doctorului din Marea Britanie ca să fac o programare pentru fiul meu, pe care îl doare urechea. Eu sunt persoana care se ocupă de tot ce au nevoie. Nu asta ar trebui să facă o mamă?”.

Kate Winslet are o relaţie cu Ned Rocknroll, în vârstă de 34 de ani, din toamna anului 2011. Ei sunt căsătoriţi din decembrie anul trecut şi s-au cunoscut în august 2011, în timpul unei vacanţe pe Insula Necker.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te