Homepage  / Vedete / Vedete străine

Kate Winslet va juca rolul unui fotomodel devenit corespondent de război

Kate Winslet va juca rolul unui fotomodel devenit corespondent de război

de Redactia Tvmania

Kate Winslet (44 de ani) va interpreta rolul lui Lee Miller, celebrul model britanic cunoscut din revista Vogue, care la începutul celui de-al Doilea Război Mondial s-a transformat în corespondent de război al publicației, informează dailymail.co.uk. 

Acest film biografic, intitulat „Lee”, va urmări viața lui Lee Miller și în special experiențele acesteia ca fotoreporter în spatele frontului. Regizoarea peliculei va fi Ellen Kuras, care a fost operator la filmul „Strălucirea eternă a minții neprihănite” (2004), cu Kate Winslet și Jim Carrey în rolurile principale. Aceasta a fost premiată de trei ori la Festivalul de la Sundance pentru excelență în imaginea de film, iar în 2009 a fost nominalizată la Oscar pentru debutul ei în regie, un documentar intitulat „The Betrayal – Nerakhoon”, pentru care s-a documentat timp de 23 de ani.  

Filmul biografic, intitulat „Lee” are o echipă de succes

Ellen Kuras a declarat pentru Deadline: „De la prima noastră experiență împreună, când am lucrat la «Strălucirea…», eu și Kate ne-am dorit o nouă colaborare, la un proiect pe care să-l realizăm pe cont propriu. «Lee» este o ocazie de nerefuzat, mai ales că scenariul va fi scris de Liz Hannah, pe care o admirăm mult pentru condeiul său sclipitor”. 

Lansat, probabil, la începutul anului viitor, filmul va fi ecranizarea cărții „The Lives of Lee Miller”, scrisă de Antony Penrose, fiul lui Miller. Regizoarea a mai spus: „Filmul ne va dezvălui o poveste despre loialitate și trădare, dar mai ales ne va vorbi despre acest mister care a fost Lee Miller – o persoană care și-a îngropat adânc în sine adevărurile pe care le-a aflat. Dacă până acum Lee era cunoscută ca model, deci pentru felul în care lumea o privea pe ea, azi avem prilejul să aflăm că cel mai important lucru pe care l-a realizat venea din felul în care privea ea lumea”. 

Kate Winslet, care va fi și producător al filmului, a spus: „Rolul lui Lee îmi va da prilejul să joc o iubită și o mamă extraordinară, o femeie pasionată de tot ceea ce făcea, fie că era vorba despre filosofie, bucurie de-a trăi, bucătărie, modelling, activism social sau jurnalism de război”.  

Lee Miller a excelat în toate domeniile

Lee Miller e considerată unul dintre cei mai importanți fotoreporteri ai secolului XX. În anii ’20, însă, înainte de a deveni corespondent de război, ea a fost una dintre cele mai de succes fotomodele ale epocii. După ce, în 1929, apariția ei într-o reclamă la tampoane a iscat un întreg scandal, Lee a plecat la Paris cu intenția de-a învăța meserie de la unul dintre cei mai importanți artiști fotografi și reprezentanți ai suprarealismului din acea epocă – Man Ray. El a învățat-o secretele profesiei și i-a devenit și iubit la începutul anilor ’30. 

Întoarsă la Londra, Lee, care locuia în nordul orașului, în Hampstead, cu fiul ei Antony, când au început bombardamentele, a hotărât să-și înceapă noua carieră, ca reporter de război și s-a angajat tot la Vogue, de data aceasta pe post de corespondent de front. Lee Miller a străbătut toată Europa, a lucrat pentru Aliați și a făcut echipă cu David E. Scherman, corespondentul revistei Life. A documentat eliberarea Parisului, bătălia pentru Alsacia și a pătruns împreună cu primii soldați în lagărele de concentrare de la Buchenwald și Dachau. 

Conform BBC, la întoarcerea în Marea Britanie, după război, Lee a îngropat toate fotografiile și toate amintirile vieții sale extraordinare în podul casei ei din Sussex, unde au rămas până după moartea ei, în 1977, la vârsta de 70 de ani. Atunci au fost găsite de fiul său, Antony, capabil în acest fel să reconstituie povestea mamei lui. 

Lee Miller era convinsă că „Fotografia este o profesie perfectă pentru femei, care sunt mult mai rapide și mai adaptabile decât bărbații. În plus, ele au o intuiție mult mai precisă decât ei, iar aceasta le ajută să înțeleagă exact personalitatea oamenilor”. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton