Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Katherine din "Tânăr şi neliniştit" își scrie memoriile

de Redactia Tvmania

Interpreta lui Katherine Chancellor din „Tânăr şi neliniştit” îşi scrie memoriile, pe care vrea să le publice anul viitor. Jeanne Cooper este singura actriţă care face parte din distribuţia serialului „Tânăr şi neliniştit” încă de la începutul acestuia, acum 38 de ani!

La 83 de ani, interpreta lui Katherine Chancellor vrea ca anul viitor să lanseze o carte despre viaţa sa şi rolul pe care îl joacă în serial.

„Volumul se va numi „Young, Still Restless: My Life So Far” şi va apărea pe 12 martie 2012, o dată cu aniversarea serialului.

În afară de poveştile despre viaţa mea particulară, voi scrie şi despre începuturile mele la Hollywood şi despre cum am intrat în lumea filmului”, a declarat Cooper pentru site-ul soapsindepth.com.

Cartea este scrisă de actriţă în colaborare cu Lindsay Harrison de la „New York Times”.

O viaţă pentru un rol

Era anul 1973 şi Jeanne Cooper avea 45 de ani, când a primit oferta de a face parte din distribuţia unui nou serial produs de CBS. Deşi la prima vedere rolul nu era spectaculos, actriţa l-a acceptat:

„Trebuia să o interpretez pe Marge Cotrooke, o barmaniţă care venea în Genoa City să muncească. Rolul ei nu a fost mare şi atunci am stat de vorbă cu producătorii şi scenariştii pentru a vedea ce soluţii găsim. Pentru că nu-mi doream să joc un simplu personaj care nu făcea nimic. Aşa s-a născut Katherine Chancellor, o doamnă din înalta societate, putred de bogată, care avea să trăiască o mulţime de întâmplări fascinante”, povesteşte actriţa.

Până la urmă, viaţa personajului său a început să se confunde cu viaţa sa personală, iar când actriţa şi-a făcut o operaţie estetică, producătorii au convins-o să o includă în povestea seralului şi să îşi dea jos bandajele în direct.

„Nu ştiam exact ce avea să se întâmple, dacă operaţia a reuşit sau nu. Slavă domnului, totul a fost OK şi n-am avut parte de surprize.

Doamnele preferă bijuteriile

Câştigătoare a unui Emmy în 2008 pentru rolul său din „Tânăr şi neliniştit”, Jeanne Cooper nu s-a mulţumit doar cu statutul de actriţă. Precum personajul interpretat, a intrat şi ea în afaceri.

„Mi-am transformat hobby-ul de a realiza bijuterii în propria mea afacere”, a mărturisit actriţa. Afacere care s-a dezvoltat şi online, Jeanne fiind ajutată la început de copii şi de cei opt nepoţi ai ei. „Sunt expertă în asta acum, însă mai multe citiţi în cartea mea”, încheie Jeanne.

Lucrează în familie

Nu de puţine ori, Jeanne a colaborat profesional cu fiul său Corbin Bernsen. Actor şi regizor, acesta a distribuit-o şi în filmele sale. O vreme, cei doi au fost colegi în „Tânăr şi neliniştit”, el interpretându-l pe fratele lui Paul, părintele Todd Williams. Din 1990 încoace, în paralel cu serialul, au jucat şi în mai multe filme, inclusiv „Dead Air”, „Donna on Demand” şi „Carpool Guy”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te