Homepage  / Știri

Katherine Heigl preferă rolul de mamă

Katherine Heigl preferă rolul de mamă

de Redactia Tvmania

Actriţa a declarat că vrea să se ocupe în perioada următoare de fiica ei adoptivă, Naleigh, de origine coreeană.

Katherine Heigl (31 de ani) şi-a luat în serios rolul de mamă, ea renunţând la serialul “Anatomia lui Grey”, în care a interpretat-o în ulimii şase ani pe Izzie Stevens. “O să încerc să o las mai uşor cu toate şi să fiu mai mult mamă”, a spus ea. Actriţa este fericită de această postură şi o compară cu “îngheţata de pe prăjitură”.

“Când mi-am luat concediu trei luni, mi-am dat seama cât de importantă este familia pentru mine şi că vreau să fiu cât mai disponibilă pentru ea”, a declarat actriţa, citată de femalefirst.co.uk. Ea a părăsit “Anatomia lui Grey” nu doar pentru a se dedica vieţii de familie, ci pentru că nu mai suporta atmosfera de pe platourile de filmare şi nici scenariul, de care nu mai era mulţumită.

Katherine Heigl şi soţul ei, cântăreţul Josh Kelley (30 de ani), au adoptat-o pe Naleigh, acum în vârstă de 1 an şi 3 luni, în luna septembrie a anului trecut. Katherine şi Josh s-au cunoscut în 2005, când ea a apărut în videoclipul lui, “Only You”, iar în 2007, ei s-au căsătorit. Katherine Heigl a renunţat la serialul care a consacrat-o, însă nu şi la comedii. Anul acesta, ea are programată premiera la filmul “Killers”, în care apare alături de Ashton Kutcher.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton