Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Katy Perry cântă pentru Victoria’s Secret

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa americană şi colegul de breaslă Akon vor cânta la prezentarea anuală de modă a celebrei firme de lenjerie Victoria’s Secret, care are loc la New York, pe 30 noiembrie, potrivit FemaleFirst.co.uk.

Perry şi Akon vor fi responsabili cu partea muzicală a prestigiosului eveniment, unde vor defila câteva dintre cele mai cunoscute modele ale lumii, toate “îngeraşi” Victoria’s Secret: Alessandra Ambrosio, Rosie Huntington-Whiteley, Candice Swanepoel şi Chanel Iman.

Brazilianca Adriana Lima va purta râvnitul sutien Victoria’s Secret Fantasy în acest an, decorat cu 2.000 de diamante şi estimat la 3 milioane de dolari.

Deşi câteva dintre cele mai frumoase femei ale lumii vor participa la prezentare, Heidi Klum a anunţat luna trecută că nu va mai lucra cu firma americană şi, deci, va lipsi pentru prima oară după mult timp de pe podiumul new-yorkez.

Fotomodelul german a lucrat vreme de 13 ani cu Victoria’s Secret, dar şi-a pus aripioarele de “înger” în cui şi a anunţat că nu va participa la evenimentul anual.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te