Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Katy Perry și Orlando Bloom așteaptă primul lor copil

de Redactia Tvmania

Cântăreața Katy Perry a lansat ieri piesa „Never Worn White.” Cu ocazia acestui videoclip, Katy le-a dat o veste neașteptată fanilor ei, și anume că este însărcinată pentru prima dată.

Piesa „Never Worn White” vorbește despre fricile pe care le are față de un angajament, dar și că acum se simte pregătită să aibă o viață fericită alături de o altă persoană. Abia la finalul videoclipului apar mai multe scene în care Katy, îmbrăcată într-o rochie albă, ține mâna pe burtica ei. Artista a confirmat ulterior sarcina prin intermediul unui live pe Instagram, spunând că „este cel mai mare secret” pe care l-a ținut vreodată.

„Să spunem că va fi o vară plină … 🎶♥️🙂”, a scris Katy Perry pe Instagram, dând de înțeles că, pe lângă nașterea primului ei copil, ea mai pregătește ceva pentru această vară, cum ar fi lansarea unui nou album.

 

Este primul copil pe care Katy Perry îl va avea alături de partenerul ei, Orlando Bloom. Cei doi sunt împreună din anul 2016, iar ei s-au despărțit și împăcat de mai multe ori pe parcursul relației. Orlando mai are un fiu, Flynn Christopher, în vârstă de 9 ani, din căsătoria anterioară cu modelul Miranda Kerr.

Katy Perry și Orlando Bloom au decis să își amâne nunta programată pentru luna decembrie, iar o sursă a declarat pentru HollywoodLife care este adevăratul motiv pentru care cei doi au luat această decizie.

„Katy și Orlando Bloom au decis că este mai bine să amâne nunta pentru 2020. Ei vor ca ziua nunții lor să fie incredibilă, nu își doresc să se grăbească cu planurile de nuntă și să treacă cu vederea peste unele detalii mici, dar importante. Orlando și Katy vor ca totul să fie perfect de această dată și își doresc ca această căsătorie să fie ultima pentru ei”, a declarat sursa.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te