Keanu Reeves părăsește serialul „Devil in the White City”
Starul din Matrix, în vârstă de 58 de ani, a renunțat la rolul său din serialul „Devil in the White City” coprodus de Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio la Hulu, relatează Entertainment Weekly, la doar două luni după ce a fost anunțată distribuirea sa în rolul arhitectului Daniel H. Burnham.
Potrivit The Hollywood Reporter, Hulu caută deja un înlocuitor pentru a juca în miniserie, care se află în dezvoltare de mai bine de un deceniu. DiCaprio, în vârstă de 47 de ani, a lucrat la o versiune a proiectului încă din 2003, când Tom Cruise deținea și el drepturile asupra materialului sursă, potrivit EW.
Keanu Reeves a fost anunțat că va prelua primul său rol principal în televiziunea americană în luna august, când a fost distribuit în rolul lui Burnham, care a revoluționat peisajul urban și a ajutat la dezvoltarea primilor zgârie-nori.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Despre ce este vorba în „Devil in the White City”
Bazat pe cartea din 2003 a lui Erik Larsen, „Devil in the White City” spune povestea doctorului H.H. Holmes, escroc și criminal în serie care a creat periculosul „Murder Castle” în umbra Expoziției Universale de la Chicago din 1893. Distribuția pentru Holmes nu a fost încă anunțată. Cartea „The Devil in the White City” a apărut și în limba română la Editura Publica cu titlul „Diavolul din Oraşul Alb. Crimă, magie şi nebunie la expoziţia care a schimbat America”.
Proiectul marchează încă o colaborare între Scorsese, în vârstă de 79 de ani, și DiCaprio, ambii fiind producători executivi. De data aceasta, este posibil ca DiCaprio să nu aibă o apariție pe ecran în serial, iar Reeves trebuia anterior să fie și producător executiv.
Scorsese și DiCaprio au mai lucrat împreună, ca regizor și, respectiv, actor, la „Gangs of New York” (2002), „The Aviator” (2004), „The Departed” (2006), „Shutter Island” (2010) și „The Wolf of Wall Street” (2013).
Citește și: