Actriţa de 25 de ani a rămas „şocată” după ce apartamentul ei londonez de 1,3 milioane de lire sterline a fost prădat de hoţi, care i-au furat două laptopuri în valoare de 2 mii de lire, potrivit tabloidului „The Sun”.

Conform unor apropiaţi, Keira se gândeşte acum să se mute din proprietatea din capitala Angliei, după ce a aflat că hoţii au intrat printr-o uşă de serviciu defectă şi au luat computerele, iar detectivii se tem că acestea ar putea conţine documente intime pe care răufăcătorii le-ar putea vinde.
„Keira e îngrozită de gândul că cineva i-a scotocit prin chestiile personale. Se simte invadată şi nu ştie dacă vrea să mai revină la apartament”, a declarat o sursă.
Vedeta din „Piraţii din Caraibe”, care împarte apartamentul cu fratele ei, Caleb, era la Roma pentru premiera ultimului său film, „Last Night”, când s-a petrecut furtul.
Poliţiştii o aşteaptă acum pe Keira – care are o relaţie cu colegul de breaslă Rupert Friend (29 de ani) să revină în Londra, pentru a vedea dacă hoţii au sustras şi alte obiecte din locuinţă.