Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Keith Richards aproape a incendiat conacul Playboy

de Redactia Tvmania

Legendarul chitarist al trupei Rolling Stones (66 de ani) a fost la un pas de a incendia întreg conacul Playboy din Chicago în timp ce era “praf” din cauza drogurilor, potrivit autobiografiei sale, “Life”, citată de FemaleFirst.co.uk.

Petrecăreţul se droga alături de saxofonistul Bobby Keys, angajat de formaţie pentru un turneu din anii ’70, când cei doi au dat din greşeală foc băii de la proprietatea deţinută de fondatorul Playboy, Hugh Hefner.

“N-a fost vina noastră. Eu şi Bobby doar stăteam în budă – una confortabilă, frumoasă – pe podea şi aveam «sacul cu medicamente» cu noi şi ne făceam pulbere. La un moment dat, Bobby zice «E fum aici»”, povesteşte Richards.

Potrivit muzicianului, cei doi au realizat abia atunci că nu se văd unul pe altul, iar draperiile ard în jurul lor. Deşi vinovat pentru incendiu, Richards a completat spunând că s-a supărat pe staff-ul conacului, care a dat buzna pentru a stinge focul, întrerupându-i “sesiunea”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te