La ultimul control la care a fost Gabriela, care e gravidă în 8 luni, a aflat că viitorul băiețel cântărește fix 3 kilograme și 500 de grame și s-a grăbit să împărtășească informația cu fanii ei. Vedeta a realizat un InstaStory în care a introdus și această informație.
Ce nume va purta primul copil al lui Dani Oțil și al Gabrielei Prisăcariu
Chiar dacă nu au făcut public numele viitorului bebeluș, Gabriela a glumit, recent, că se gândește foarte serios să-i spună ”Cârcel”, deoarece a avut un cârcel într-o dimineață și a fost atât de dureros de-a crezut că o să nască.
„În schimb, porecla lui, încă de când am rămas însărcinată, este ”Cârcel”, pentru că eu nu am avut niciodată cârcei. Iar după cârcelul de azi dimineață, de la ora șase, mă gândesc serios să îi pun numele ”Cârcel”. Ce, ce are?”
Gabriela Prisacariu, pe Instagram
Vezi o galerie foto cu graviduța Gabriela Prisăcariu
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10