Homepage  / Știri

Kirsten Dunst îşi pune familia pe primul loc

Kirsten Dunst îşi pune familia pe primul loc

de Redactia Tvmania

Actriţa de 29 de ani spune că familia ei e cea mai importantă pentru ea şi e îngrijorată că nu petrece destul timp cu bunicii, potrivit FemaleFirst.co.uk.

Dunst a mărturisit că, o dată cu vârsta, şi-a dat seama care-i sunt priorităţile, iar timpul petrecut cu părinţii şi bunicii ei e acum esenţial.

“Vorbesc zilnic cu ei. Bunica mea locuieşte cu mama şi îmi fac griji pentru că nu o văd suficient. Îmi iubesc bunicii. N-am înţeles niciodată de ce unii oameni îi trimit pe membrii familiei lor în azile”, a declarat vedeta din “Melancholia” lui Lars von Trier.

Kirsten locuieşte, de altfel, cu fratele ei mai mic, Christian, şi se declară “norocoasă” când vine vorba de prieteni şi de familie.

Spriijinul acestora pare să fie esenţial pentru ea, mai ales că Dunst nu a mai avut o relaţie de ceva timp. În trecut, ea a avut idile de scurtă durată cu colegul de breaslă Jake Gyllenhaal şi cu muzicianul englez Johnny Borrell (Razorlight).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton