Homepage  / Vedete străine

Kit Harington și Rose Leslie, despre viitorul copiilor lor. „Generația părinților noștri a fost inconștientă”

Kit Harington și Rose Leslie, despre viitorul copiilor lor. „Generația părinților noștri a fost inconștientă”
7

de Roxana Mirea,

Kit Harington se pregătește să devină tată pentru a doua oară! La premiera serialului său Apple TV+, „Extrapolations”, actorul a oferit un interviu pentru ET și a vorbit despre soția sa însărcinată, Rose Leslie, dar și despre fiul lor, în vârstă de doi ani.

Kit Harington, despre Rose Leslie și fiul lor

Întrebat despre modul în care faptul că a devenit tată i-a schimbat percepția asupra problemelor cu impact asupra planetei, cum ar fi schimbările climatice – care se află în centrul noului său serial – Kit Harington a spus că este o conversație pe care el și soția sa o au în mod frecvent, despre viitorul lor și al copiilor lor.

Este o conversație frecventă pe care eu și soția mea o avem cu privire la fiul nostru, iar ea este însărcinată în acest moment, așa că, pentru viitorul copiilor noștri, îmi dau seama că generația părinților noștri a fost inconștientă. Noi devenim foarte conștienți de aceste probleme”, a explicat Harington.

Și ar fi de datoria noastră și a copiilor mei să ne ocupăm de asta. Va fi marea provocare a generației lor, dar asta nu înseamnă că nu este și provocarea noastră”, a mai spus actorul.

Game Of Thrones Final Season PremiereIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Luna trecută, Kit Harington a dezvăluit în cadrul emisiunii The Tonight Show, că el și Leslie așteaptă un alt copil. Când a fost întrebat despre cum se pregătește fiul său să devină frate, actorul din „The Eternals” a glumit: „este pe cale să aibă parte de șocul vieții lui”.

Nu știu dacă a înțeles încă ceva din punct de vedere conceptual”, a spus Harington. „Este pe cale să aibă parte de șocul vieții lui. Îi place viața. Băiatul meu iubește viața. Cred că va fi un frate mai mare grozav. Este foarte emoționant.”

Kit Harington și Rose Leslie au devenit soț și soție în iunie 2018, în cadrul unei ceremonii ținute în biserica Kirkton of Rayne din Scoția. Iar în februarie 2021, Kit și Rosie au devenit părinți pentru prima oară. La acea vreme, au confirmat sarcina în septembrie 2020, când Leslie și-a arătat burtica de gravidă în Make Magazine.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton