Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Kit Harington și Rose Leslie vor deveni părinți! Actorii din „Game of Thrones” așteaptă primul lor copil

de Redactia Tvmania

 S-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale serialului „Game of Thrones” și s-au căsătorit în 2018, iar acum, Kit Harington și Rose Leslie așteaptă primul lor copil.

 

Rose Leslie și-a arătat burtica într-o ședință foto pentru revista britanică Make, unde a povestit despre rolul pe care l-a avut în celebrul serial produs de HBO, dar și despre locuința în care cei doi stau în prezent. 

„A fost o experiență incredibilă și pentru mine – ca actor – a deschis cu siguranță o mulțime de uși cu regizorii și cu producătorii”, a spus actrița despre  Ygritte, rolul pe care l-a avut în „Game of Thrones”.

 

„O echipă foarte specială formată numai din femei au surprins-o pe Rose în acest moment minunat, în care se pregătește să devină mamă pentru prima dată”, a scris editorul publicației britanice, care a și împărtășit pe Instagram prima fotografie cu actrița însărcinată.

 

 

În aceste zile, Leslie și Harington petrec timp de calitate împreună în conacul lor  din Anglia de Est, pe care ea a l-a numit în glumă „casa pe care a construit-o Jon Snow”.

 

„Este incredibil de vechi. Avem un acoperiș din stuf, care are în prezent un cuib enorm de viespi în el. Îmi place să mă gândesc la casă și la toți oamenii care au locuit acolo. Au fost fericiți, cum au trăit? Toate familiile care au trecut sub aceste grinzi antice ”, a declarat Leslie publicației. „Ce lucru glorios să poți fugi în mediul rural și să te refaci. Este un privilegiu extraordinar să fii înconjurat de verdeață, cântec de păsări și garduri vii și de vecinii noștri încântători. Este atât de pașnic ”, a adăugat viitoarea mamă.

 

Vestea  vor deveni părinți vine după o perioadă în care actorul din Game of Thrones s-a luptat cu depresia și dependența de alcool, fiind internat în urmă cu un an într-o clinică de dezintoxicare.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te