Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Kit Harington din „Urzeala tronurilor” nu crede în faimă

de Redactia Tvmania

Al patrulea sezon al serialului HBO „Urzeala tronurilor” începe la HBO România pe 7 aprilie, de la 22.00, a doua zi după premiera americană a producţiei inspirate de seria a cărţi a lui George R.R. Martin.

Prin intermediul HBO, am aflat mai multe despre noile episoade de la actorul britanic Kit Harington (27 de ani) a.k.a. Jon Snow, într-un interviu realizat de Aniko Navai.

Cum te-ai apucat de actorie, te-a influenţat mama ta?

Mama a fost dramaturg. Acum nu mai este. N-a mai scris piese de teatru de când aveam 13 ani. Ambii mei părinţi iubesc teatrul şi ne duceau să vedem piese pe mine şi pe fratele meu în fiecare săptămână. Locuiam la Londra. Mergeam la teatru. Ne-a dus să vedem nişte piese fenomenale, unele absolut îngrozitoare şi prin urmare fratele meu nu mai vrea să vadă teatru toată viaţa lui, iar eu am făcut o pasiune pentru actorie şi pentru teatru şi pentru TV şi pentru film. Un soi de osmoză. Mama şi tata nu mi-au impus nimic. Au văzut ce le plăcea copiilor lor şi au încurajat aceste aspecte – aşa am ajuns să studiez la Teatrul Naţional de Tineret din Londra, am făcut un atelier RADA, apoi şcoala de teatru, etc. Şi cred că mama a fost fericită că a fost alegerea mea. Tata a fost îngrozit dar, cumva, s-a dovedit că a meritat.

 

Îţi aminteşti piesele tale preferate atunci când erai copil?

Au fost două. „Aşteptându-l pe Godot”, pe care l-am văzut într-un turneu teatral pe la 13-14 ani. Mi-a plăcut atât de mult încât l-am pus în scenă, singur, la şcoală. –am jucat pe Lucky pentru că voiam să-i recit monologul.. Şi a mai fost o piesă care m-a făcut să vreau să studiez actoria – m-am dus singur s-o văd, nu cu mama – Ben Whishaw în „Hamlet” la Old Vic… Aveam aproximativ 17 ani şi mi-a schimbat destinul. M-a făcut să vreau să merg la şcoala de actorie.

 

Ai debutat cu rolul principal în piesa de teatru „War Horse”, iar în „Pompeii” eşti mai tot timpul pe cal… Nu e o coincidenţă amuzantă?

E ciudat cum se întâmplă lucrurile. Am fost întotdeauna în apropierea cailor… Ca să nu mai spun de „Urzeala tronurilor”, unde iar lucrez mult cu cai. Sunt un călăreţ bun ceea ce e foarte ciudat, pentru că, de fapt, caii mă urăsc (râde). Parcă niciodată n-am văzut să aibă atât de puţină încredere într-o persoană (râde) şi avem o relaţie de tip dragoste-ură… dar am un mare respect pentru aceste animale.

 

După rolul din piesa de teatru „War Horse”, l-ai primit pe cel din „Urzeala tronurilor” şi acum joci în „Pompeii”. Care e cea mai mare provocare?

„War Horse” a fost foarte important pentru mine, iar „Urzeala tronurilor” şi mai şi… În fiecare an, 10.000 de oameni dau la actorie, 30 intră şi termină şi, din ei, doar 1, poate, ajunge să lucreze. Şi nu mă refer aici în L.A., ci să lucreze ca actor, pur şi simplu. Când am terminat şcoala, scopul meu era să fac figuraţie la Royal Shakespeare Company şi să obţin un rol minor într-o dramă ITV. Primul loc de muncă a fost un rol de protagonist la Teatrul Naţional într-o piesă care s-a dovedit a fi un mare succes şi-mi amintesc cât de bucuros eram. Aveam un rol principal la Naţional. O viaţă întreagă te lupţi să ajungi aici. Apoi a venit rolul din serial. E ciudat – am fost la locul potrivit la momentul potrivit pentru ambele roluri. Iubesc şi acum „War Horse”. Mă emoţionez de fiecare dată când sunt la Londra şi văd posterul. Mi-a plăcut mult rolul. A fost o muncă grea. Iar la rolul din „Pompeii” m-a atras faptul că e similar rolului din „Urzeala tronurilor”. Sunt personaje destul de similare. Amândouă sunt producţii de epocă, cu lupte cu săbii. Mi-a plăcut că personajul nu e ambiţios şi onorabil. Mi-a plăcut că se lasă condus de furie şi ură şi dorinţă de răzbunare. Că e o persoană introvertită. Îmi plac astfel de personaje.

 

Cât de diferită este abordarea din „Pompeii” faţă de cea din „Urzeala tronurilor”?

Stilul actoricesc  se dezvoltă şi se modifică în timp, astfel încât, atunci când am terminat facultatea şi am jucat în „War Horse” m-am pregătit cu totul altfel decât o fac acum. Când am filmat pilotul seralului, producătorii ne-au spus că e prea „curat”, că trebuie să ne lăsăm barbă şi să ne mânjim cu noroi pe faţă. Mi s-a spus să-mi las părul lung. Trebuia să arate totul foarte realist şi să nu încline balanţa către fantezie şi strălucire. Mi-am conturat personajul vreme de două sezoane şi m-am bucurat când, înainte de cel de-al 3-lea sezon, David şi Diane ne-au trimis un e-mail şi ne-au spus că se vor implica mai puţin în personaje pentru că ştie fiecare ce are de făcut. Asta e interesant la televiziune – ai 6 sau 7 ani în care să conturezi un personaj. La „Pompeii”, a trebuit să-mi fac personajul în doar vreo 2 ore şi ceva. Cred că procesul diferă în funcţie de rol, dar nu lucrez pe metodă. Nu intru prea tare în personaj. Consider că asta mi-ar distrage atenţia. E mai important să-mi cunosc foarte bine colegii de platou. Am nevoie să ştiu cu cine lucrez pentru a putea să mă implic personal cu ei la un nivel puţin mai adânc.

 

La ce ne putem aştepta de la sezonul 4?

Serialul e din ce în ce mai incredibil….

 

Cum te relaxezi şi ce îţi place să faci în timpul liber?

Filmarea la serial este istovitoare şi îndelungată. Nu e o perioadă intensă de şase luni în care filmezi tot timpul. Se lucrează pe calupuri. Nu cred că am apucat vreodată să iau prânzul liniştit. Am fost întotdeauna pe fugă. Totul se face în acest ritm. Nu am prea mult timp liber în acest moment. Îmi place să călătoresc. Călătoriile în scop de serviciu nu-s acelaşi lucru. Când o să am câteva zile libere, o să merg la Joshua Tree (parc naţional din California – n.r.) şi-o să-mi închiriez un locşor. Îmi place să citesc. Îmi place fotografia. Lucruri care mă scot din zona personajelor pe care le joc, întunecate adică… În timpul liber îmi place să fiu extrovertit.

 

Dar filme?

Atunci când filmezi atât de mult timp, nu prea mai ai chef să urmăreşti filme. Dar îmi plac mult documentarele.

 

Petreceţi mult timp împreună la filmări, v-aţi împrietenit?

Da, am mulţi amici. Am petrecut mult timp cu John Bradley (Samwell Tarly, în serial – n.r.), am devenit prieteni foarte apropiaţi şi petrecem timp împreună şi când nu filmăm. Şi, desigur, cu Rose (Leslie, interpreta lui Ygritte – n.r.), cu care am avut o mulţime de scene anul trecut… Cu toţii simţim la fel. Sunt unele dintre primele noastre roluri şi fac parte dintr-un fenomen. Şi suntem foarte fericiţi să fim aici şi să avem o experienţă comună.

 

Ai fost numit unul dintre cei mai sexy bărbaţi din 2013. Cum te descurci cu faima?

Pentru mine este un mod nenatural de a fi şi, uneori, nu mă ajută în meserie. Nu sunt un mare fan Twitter sau Facebook sau social media pentru că, personal, nu vreau ca oamenii să ştie prea multe despre mine, pentru că atunci n-o să mai creadă în personajele mele. Nu cred în faimă, cred în personaje şi în actorie. Dacă oamenii ştiu prea multe despre mine, Jon Snow nu mai e la fel de credibil… Fac fotografii cu oamenii şi sunt politicos şi le mulţumesc pentru că se uită la serial, dar simt că dacă spun prea multe îi fac rău personajului. Actorii nu mai sunt aşa de misterioşi ca odinioară. Nimeni nu ştia cu adevărat cine e Jimmy Stewart sau Marlon Brando şi cred că unii dintre actori pe care-i admir, ca Leonardo DiCaprio, se poartă la fel ca aceştia. Viaţa lor privată rămâne un mister şi asta îi ajută în conturarea personajor pe care le joacă.

 

Care a fost întâlnirea ta cea mai interesantă sau mai deranjantă cu un fan al serialului?

Când am venit aici, am avut un „îngeraş” care s-a ocupat de mine. S-a declarat mare fan al serialului şi i-a spus că-i pare rău că personajul meu a murit. M-a confundat – şi nu a fost primul care o face – cu Richard Madden. Se mai întâmplă ciudăţenii de astea în care oamenii te confundă. Dar sunt entuziaşti. Am primit şi nişte scrisori foarte ciudate. Urmează să mă pun la curent cu corespondenţa când mă voi întoarce în Anglia.

 

Te-ai aşteptat ca serialul să aibă atâta succes? Aţi ajuns şi pe coperta revistei Vanity Fair…

Am intrat în lumea asta complet naiv. Întotdeauna am crezut că alţii sunt mai pregătiţi să facă faţă succesului. Eu iau totul ca şi cum s-ar termina mâine… Ce-o fi, o fi… Dar serialul are tot mai mult succes… Deci da, este o experienţă uimitoare şi cred că o să o înţeleg mai bine peste ani. Şi e incredibil. Se fac referinţe la serial până şi în „Familia Simpson”! Am crescut cu „Familia Simpson”! E un lucru foarte bizar. Şi voi continua să-l percep aşa. Mi-a schimbat viaţa în multe feluri.

 

Şi… ai o iubită?

Nu…. Sunt singur.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te