Homepage  / Vedete / Vedete străine

Kivanç Tatlituğ („Brad Pitt al Turciei”) va juca în serialul „Vikingii”

Kivanç Tatlituğ („Brad Pitt al Turciei”) va juca în serialul „Vikingii”

de Redactia Tvmania

Actorul şi modelul turc Kivanç Tatlituğ (31 de ani) s-a alăturat distribuţiei celui de-al treilea sezon din „Vikingii”, serialul irlandezo-canadian marca History, difuzat şi la noi, scrie site-ul hurriyetdailynews.com.

A treia serie va debuta pe postul-mamă pe 19 februarie, iar Tatlituğ va pleca în SUA să-şi filmeze scenele luna viitoare. Cu această ocazie, actorul va lua lecţii de actorie şi de engleză şi negociază pentru a-şi transforma rolul într-unul permanent în serial.

Kivanç Tatlituğ a furat inimile tuturor turcoiacelor anul trecut, în serialul autohton istoric „Kurt Seyit ve Şura”, al cărui erou a fost şi care e o poveste de dragoste intensă, inspirată de realitate, care aminteşte de „Doctor Zhivago”.

Filmat în Rusia şi Turcia (Istanbul, Kartepe), spune povestea locotenentului Kurt Seyit Eminof (Tatlituğ), ofiţer al Imperiului Rus, care luptă în Revoluţia de la 1917 şi se îndrăgosteşte de frumoasa fiică a unui negustor rus, Şura (Farah Zeynep Abdullah). Serialul a fost dat la turci între martie şi noiembrie anul trecut.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton