Starul de 32 de ani, care s-a căsătorit cu Demi Moore (47 de ani), pe 24 septembrie 2005, a mărturisit că era un adevărat devorator de femei înainte de a o cunoaşte pe actriţa din „Striptease” (1996), relatează celebritywonder.com.
„Ne-am cunoscut printr-un prieten comun. Ea a crezut că sunt un nesimţit. Tocmai făcusem duş şi am intrat în cameră fără să port un tricou”, îşi aminteşte Ashton Kutcher.
„Mă comportam destul de urât cu femeile. Dar fiecare dintre ele credea că o să fie cea care mă va schimba. Nu eram bun de căsătorie. Aşa că a trebuit să-i demonstrez lui Demi Moore că sunt serios. Am rezistat spunându-mi că aceasta este femeia cu care vreau să fiu”, a mai spus el.
Ashton Kutcher a ştiut din prima clipă ca Demi Moore este femeia potrivită pentru el: „Am auzit-o vorbind la telefon cu fiica ei şi am ştiut că ea mă va face să mă aşez la casa mea”, a mai spus starul din „Playboy de L.A.” (2009).