Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

La 25 de ani de la premieră, filmul „Truman Show” ar putea inspira un serial. Ce știm despre noul proiect

de Andreea Hentea,

Lansat în 1998, celebrul film „Truman Show” („The Truman Show” în original), cu Jim Carrey în cel mai impresionant rol al lui, ar putea fi sursa de inspirație a unui viitor serial, după cum a povestit chiar scenaristul său, Andrew Niccol.

Nominalizat la trei premii Oscar (pentru regie – Peter Weir, scenariu – Andrew Niccol și actor în rol secundar – Ed Harris), premiat cu trei Globuri de Aur (pentru cel mai bun actor în rol principal – Jim Carrey, coloană sonoră și cel mai bun actor în rol secundar – Ed Harris) și câștigător al trofeului acordat de Academia europeană de film, „Truman Show” rămâne un film impecabil și una dintre cele mai uimitoare analize ale intruziunii televiziunii în viața privată a individului, înainte de apariția invazivelor rețele de socializare.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Lansat în 1998, filmul îl avea în centru pe tânărul și naivul Truman Burbank (Jim Carrey), care era, fără să știe, vedeta celui mai popular reality-show din istorie. De când se născuse și până la vârsta de 30 de ani, casa lui fusese un imens platou de filmare, împânzit cu camere și microfoane de care el habar nu avea, iar familia și prietenii lui erau, toți, actori care își jucau rolurile. Când Truman realiza adevăratele mecanisme ale existenței sale, totul se transforma într-un coșmar de care acesta voia să scape cu orice preț, iar el se revolta împotriva lui Christoph (Ed Harris), cinicul creator al show-ului.

După 25 de ani de la lansarea filmului, scenaristul său, Andrew Niccol, a vorbit inclusiv despre destinul acestui personaj după enigmatica ieșire a lui Truman din cadru, pășind printr-un decor fantasmatic, care înfățișa cerul.

Cum ar arăta continuarea

Într-un interviu acordat site-ului Screen Rant, scenaristul nominalizat la Oscar a vorbit despre clasicul său film SF din 1998. Într-o epocă în care apetitul pentru divertisment al publicului, mai ales cel pentru reality show-uri, este mai mare ca oricând, Andrew Niccol a spus chiar că are o idee referitoare la o continuare a filmului, care să oglindească realitatea tot mai înfiorătoare.

Niccol a spus: „Mă credeți sau nu, s-a pus inclusiv problema realizării unei producții muzicale inspirate de film sau a unui serial. Când o poveste este transpusă într-o formă diferită de exprimare, nu cred însă că originalul este văduvit de ceva. Dacă ar fi să mă implic într-un serial, m-am gândit că ar fi chiar distractiv ca, după ce Truman a pășit prin acel cer butaforic, publicul să vrea să afle mai mult. Am avut în vedere inclusiv o continuare a poveștii în care să existe o rețea de televiziune cu mai multe canale, fiecare fiind axat pe un subiect generat chiar de emisiunea de televiziune inițială, «Truman Show»”.

Câteva ramificații uimitoare

Niccol mai spune că, dacă va continua filmul, va renunța complet la povestea lui Truman Burbank și că, în schimb, va face în așa fel încât să pară că există mai multe rețele de televiziune cu același concept.

El și-ar plasa noua poveste la New York, iar eroii săi ar fi „o fată care locuiește în Upper East Side, un băiat din Harlem, un copil din Chinatown și așa mai departe. Din moment ce toți trăiesc și se mișcă doar pe propriul canal și în propriile cercuri, nu ar fi niciodată meniți să se întâlnească. Totuși, la sfârșitul primului sezon, băiatul din Harlem și fata bogată se trezesc atrași unul de celălalt, amândoi simțind că celălalt se comportă diferit de orice persoană pe care au cunoscut-o vreodată.

Pentru întâia oară, ei întâlnesc pe cineva care nu joacă un rol! În cel de-al doilea sezon, rețelele de televiziune ar încerca din răsputeri să interzică aceste întâlniri și să distrugă dragostea acestor personaje”. Deși ideea prezentată de Andrew Niccol este, deocamdată, doar o potențială continuare a filmului „Truman Show”, cinefilii s-ar bucura dacă proiectul ar ajunge să se materializeze.

Până atunci, amintiți-vă emblematica replică a lui Jim Carrey, „Bună dimineața și, în caz că nu ne mai vedem azi… bună ziua, bună seara și noapte bună!”, în acest rol impecabil, cel mai intens și emoționant al carierei sale, și urmăriți aici trailerul celebrului film:

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te