Homepage  / Știri

La 41 de ani, Mark Wahlberg învaţă pentru diploma de liceu

La 41 de ani, Mark Wahlberg învaţă pentru diploma de liceu

de Redactia Tvmania

Starul american „ameninţă” de ani buni că se va întoarce la liceu pentru finalizarea studiilor, iar de curând a decis să dea curs acestei ambiţii, relatează starpulse.com.

„Mă întorc la şcoală. Există un nou program prin care poţi să faci cursurile online, aşa că încep chiar de luna aceasta. O să-mi iau diploma de liceu.

Este vorba de o diplomă, aşa că o să urmez toate cursurile pe care le-am ratat în trecut şi sunt puţin emoţionat. Dispun de mult timp liber pe platourile de filmare, aşa că o să îl folosesc pentru a parcurge materia. Sper că voi absolvi peste şase luni”, a spus Mark Wahlberg (41 de ani).

Actorul speră să continue studiile după ce îşi ia diploma de absolvire a liceului: „Mi-ar plăcea să urmez cursuri de film la un moment dat”.

Mark Wahlberg a decis să-şi ia diploma de liceu pentru a le da un bun exemplu copiilor săi. Actorul a mai renunţat tatuaje şi la marijuana de dragul odraslelor.

Mark Wahlberg şi soţia sa, Rhea Durham (33 de ani), au patru copii: Ella Rae (8 ani), Michael Robert (6 ani), Brendan Joseph (3 ani) şi Grace Margaret (2 ani).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton