De luni până vineri, de la ora 21.00, la TVR 3 sunt programate discuţii cu critici şi istorici de artă, un spectacol omagial şi un film documentar eseu – care ne vor releva universul şi parcursul artistului Brâncuşi – de la tinda casei de ţăran, la aula Academiei Române. Toate aceste ediţii sunt urmate, în fiecare zi, de „Capodopere” – scurte prezentări ale celor mai valoroase lucrări semnate de Constantin Brâncuşi aflate în patrimoniul românesc. Campania va fi completată pe parcursul întregii săptămâni cu 10 scurte documentare, dedicate vieţii şi activităţii artistului pe care scriitorul şi criticul de artă francez Jean Cassou îl cataloga ca fiind: „unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor”, în timp ce sculptorul englez Henry Moore declara plin de admiraţie, că: „Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure”.
Astfel, luni, de la 21.00, Daniela Zeca Buzura deschide seria programelor omagiale „Brâncuşi, sculptorul luminii” cu invitaţii săi: criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară şi cu jurnalistul Cornel Mihalache.
Marţi, de la ora 21.00, despre „Brâncuşi, fotograf” vor vorbi Excelenţa Sa, Dl. Hervé Bolot – fost ambasador al Franţei în România; regretatul Barbu Brezianu – critic şi istoric de artă, exeget al operei lui Brâncuşi, Raluca Bem-Neamu – muzeograf, Muzeul Naţional de Artă al României, Zoe Pop – sculptor, conservator, Muzeul Naţional de Artă al României, prof. univ. dr. Darie Dup şi Marius Purice, sculptori. Discuţia va fi completată cu documentarul TVR realizat cu ocazia manifestărilor prilejuite de celebrarea Anului Francofoniei în România, în 2006, care au cuprins şi inedita expoziţie de fotografie semnată de Constantin Brâncuşi. Documentarul realizat de de Ileana Ploscaru Panait cu acea ocazie deconspiră o altă faţă a marelui artist – imaginea captată prin lentila fotografică.
În cea de-a doua parte a programului de marţi, la TVR 3 este programat spectacolul coregrafic „Omagiu lui Brâncuşi” care a obţinut Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul Internaţional de Televiziune de la Praga, ediţia a XI-a, în 1974. Interpretează ansamblul de balet al Operei de Stat din Timişoara, cu concursul Orchestrei Radioteleviziunii Române (dirijor: Iosif Conta) şi a Orchestrei Simfonice a Cinematografiei (dirijor Constantin Bugeanu). Veţi urmări un eseu coregrafic în patru părţi, din arhiva de aur a Televiziunii Române, ce recompune creaţia marelui sculptor folosind fie trimiterea la elementele primordiale („Oul”), fie la marele ansamblu de la Tg. Jiu cu cele trei monumente: „Poarta Sărutului”, „Masa Tăcerii” şi „Coloana fără sfârşit”.
Miercuri, 13 martie, de la ora 21.00, este programat documentarul „Cuminţenia Pământului”, un film eseu de Mănase Radnev şi Constantin Chelba, în lectura lui Victor Rebengiuc şi în comentariul Barbu Brezianu – istoric de artă, exeget al operei lui Constantin Brâncuşi.
Joi, de la 21.00, despre „Brâncuşi în spaţiul parizian” va discuta dl. Dan Hăulică, critic şi istoric de artă, ambasador al României la UNESCO, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă – într-o ediţie specială realizată de Ileana Ploscaru Panait.
Vineri, de la 21.00, „Pur şi simplu, Brâncuşi” – ultima ediţie a Campaniei „Brâncuşi, sculptorul luminii” – închide, ca o copertă de carte, întregul eveniment. Daniela Zeca Buzura, în compania aceloraşi doi invitaţi de la începutul proiectului, ne propune demersul Televiziunii Române menit să treacă dincolo de o sărbătoare festivistă decretată ca o Zi Naţională Brâncuşi şi să facă puţină lumină asupra unor sensuri profunde ale artei şi vieţii unui român genial.
Sâmbătă, 16 martie, împlinirea a 62 de ani de la dispariţia lui Constantin Brâncuşi este marcată de programarea, de-a lungul întregii zile, a tuturor acestor evenimente derulate în cele cinci zile ale campaniei. Acestea vor putea fi urmărite de la 10.00 („Brâncuşi, sculptorul luminii”), 12.00 („Brâncuşi, fotograf”), 13.00 („Brâncuşi în spaţiul parizian”), 17.00 („Cuminţenia Pământului”) şi 22.00 („Pur şi simplu, Brâncuşi”).