Există o lume în care avioanele cu elice, canoele și săniile cu câini înlocuiesc obiectele de lux ale vieții moderne pe care cei mai mulți dintre noi le considerăm absolut fireşti. În 1980, guvernul SUA a interzis instalarea oricăror noi locuitori în Rezervația Națională pentru Animale Sălbatice din Zona Arctică din Alaska, o regiune protejată, în care trăiesc mii de animale sălbatice. Pe acest teritoriu neatins de civilizație, aproximativ de mărimea statului Carolina de Sud, au mai primit permisiunea să rămână doar câteva familii, instalate în șapte cabane autorizate. Însă în mai puțin de 100 de ani, toate autorizațiile rămase vor expira și niciun om nu va mai putea locui în această zonă.