Dacă o contabilă va miza pe un inedit preparat de origine coreeana, iar o alta concurentă va aduce în faţa juraţilor un platou exotic de paella cu fructe de mare, marţi seară nu vor lipsi nici preparatele tradiţionale româneşti.
Juraţii vor împărţi, din nou, în stânga şi-n dreapta verdicte dure, precum “e sub nivelul oricărei bucătării”. Surpriza va fi însă maxima pentru unii concurenţi, care vor primi cuvinte de laudă din partea unor specialişti.
Ceapa – o etapă eliminatorie la „MasterChef”
Tot în ediţia de marţi seară, cei care au primit din partea juriului şorţul “MasterChef” vor intra în următoarea etapă a show-ului, în care se vor confrunta cu o probă eliminatorie. Aparent banală, ceapa va fi cea care va face diferenţa. Tăiată corect, ceapa va fi cea care va decide cine merge mai departe în competiţie.
Concurenţii vor avea la dispoziţie două boluri mari, pe care să le umple cu ceapă tăiată în două feluri. Aceştia vor fi atent supravegheaţi de cei trei juraţi, astfel că orice greşeală va fi taxată.
La final, numai 41 de concurenţi vor merge mai departe în concurs.
[imagebrowser id=648]