„La început am avut emoții mari, m-am temut să nu se sperie Carla de vreo cameră de filmat, de lumini, de operator sau fotograf. Știam, desigur, că am un copil extrem de sociabil, că îi plac foarte mult oamenii și compania lor. Însă nu aveam de unde să știu dacă va fi la fel de prietenoasă în față camerelor de filmat. Carla, însă, ne-a surprins pe toți extrem de plăcut: nu numai că nu s-a speriat, a fost și foarte cuminte, prietenoasă și chiar foarte curioasă să înțeleagă ce se întâmplă și, eventual, să apuce o cameră de filmat, să se joace cu ea. Toată echipă de filmare s-a strâmbat, a imitat, a gesticulat, practic am făcut orice, ca să-i distragem atenția de la camerele de filmat care o interesau din cale-afară! Așadar, s-a înțeles minunat cu toți colegii mei și filmarea a decurs excelent. S-a terminat în timp record, sau, în tot cazul, mult mai repede decât ne-am fi așteptat, datorită Carlei, care nu a ridicat nici un fel de probleme! A ieșit un spot minunat, în final, cred eu”, povestește Mirela Boureanu Vaida.