Cântăreaţa încearcă să nu se lase influenţată de critici, anunţă femalefirst.co.uk.
Cântăreaţa încearcă să nu se lase influenţată de critici, anunţă femalefirst.co.uk.
„Simt că oamenii sunt surprinşi că nu m-au distrus deja. Sunt străbătuţi de un sentiment de plăcere când cred că m-au distrus sau că m-au pus la pământ. Este aproape o formă de divertisment să îşi bată joc de Lady Gaga.”
„Applause”, primul single extras de pe următorul său album („Artpop” va fi lansat pe 11 noiembrie), nu a ajuns să domine topurile muzicale, însă cântăreaţa nu este îngrijorată.
„Oamenii se concentrează mai puţin pe muzică şi mai mult pe rezultatele înregistrate de muzică; cum se descurcă dintr-o perspectivă numerică, o perspectivă financiară.
Dacă credeţi că-mi pasă de bani, atunci nu mă cunoaşteţi ca artistă. După ce am avut câteva piese pe primul loc, cred că am dovedit ce pot şi nu mai e nevoie să fac asta.
Ei nu ştiu cât de mult mă implic, nu au idee cât de mult muncesc pentru spectacole. De fapt, oamenii nu ştiu cât m-am străduit să ajung aici. Nu mă deranjează, este doar o observaţie interesantă în privinţa noastră ca societate.”