Larisa Iordache și Diana Bulimar nu și-au vorbit timp de 3 ani
Larisa Iordache și Diana Bulimar s-au împrietenit în anul 2007, atunci când Larisa a ajuns la Onești. Cele două au o relație strânsă de prietenie, lucru care s-a văzut și la „America Express”. Totuși, Larisa Iordache și Diana Bulimar au întâmpinat și momente mai tensionate și au avut o perioadă în care nu și-au vorbit timp de trei ani.
„Ca-n orice relaţie. Am stat trei ani în care nu prea am vorbit. Când ne întâlneam, vorbeam, evident. Întâi de toate, ştim că trebuie să fim mature şi să comunicăm, chiar dacă avem o problemă. Dar nici nu suntem genul care să vorbim zilnic, să ne dăm raportul”, a povestit Larisa Iordache, într-un interviu pentru OK! Magazine.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
De ce Larisa Iordache și Diana Bulimar se strigă cu porecla Gogo
În emisiunea America Express, Larisa Iordache și Diana Bulimar se strigau una pe cealaltă „Gogo”. Diana Bulimar a explicat că folosesc această poreclă încă din 2012, când antrenorii le-au zis că arată ca două gogoși, după ce se întorseseră dintr-o vacanță cu mai multe kilograme în plus.
„Prin 2012, când ne-am întors de la Olimpiada de la Tokyo, am avut două săptămâni libere, după o perioadă de şase luni în care ne-am antrenat continuu – pentru că, în anul acela, pentru noi n-au existat decât Europenele şi Olimpiada. Şi, în vacanţa cu familia, am exagerat un pic cu mâncarea şi ne-am întors cu multe kilograme în plus, de toţi antrenorii ne spuneau că arătăm ca două gogoşi. Şi au început să ne strige Gogo şi-așa am rămas amândouă cu porecla asta”, a explicat Diana Bulimar.
Citește și: