Postul CNN se pregăteşte să îi caute un succesor celebrului Larry King, după ce acesta a anunţat brusc decizia de a renunţa la show-ul său, scrie sfgate.com.
Larry King părăseşte platoul CNN după 25 de ani, timp în care emisiunea sa a devenit pilonul central al postului de televiziune.
Deşi fără King, managerul postului CNN US, Jon Klein, a spus că vor menţine emisiunea pe micul ecran pentru că aceasta reprezintă o unealtă importantă în arsenalul televiziunii.
Larry King a adăugat că va continua să mai lucreze ocazional pentru CNN după retragerea care va avea loc în toamnă.
Pionier al televiziunii, fostul realizator radio a ocupat un loc extrem de valoros şi a devenit foarte importat pentru oricine a dorit să se adreseze unei naţiuni întregi. De la prima ediţie a „Larry King Live” la care a fost intervievat guvernatorul New Yorkului – Mario Cuomo, toate personalităţile de marcă au trecut prin poziţia de interlocutor al lui King.