Un nou episod din „Las Fierbinți” va fi difuzat miercuri, 23 martie 2022, de la ora 20:30, la Pro TV. În fiecare miercuri și joi, de la 20:30, serialul aduce comedia în casele românilor. Iată ce se întâmplă în noul episod din „Las Fierbinți”.
Un nou episod din „Las Fierbinți” va fi difuzat miercuri, 23 martie 2022, de la ora 20:30, la Pro TV. În fiecare miercuri și joi, de la 20:30, serialul aduce comedia în casele românilor. Iată ce se întâmplă în noul episod din „Las Fierbinți”.
În seara aceasta, în Las Fierbinți, Dorel se duce la filarmonică să se angajeze pianist, dar înainte de toate dă o probă cu Bobiță să-și demonstreze talentul.
Giani s-a gândit, și-a pus rotițele în mișcare și își face firmă „care e scutită, nu plătește TVA”. Singurul impediment avut în tot acest demers e numele, dar, în final, îl alege pe cel mai bun: Giani Orlando SRL. Însă nu e singura firmă nou înființată, apare și competiția, Nicu Rață SRL.
Celentano se trezește din beție și descoperă cu stupoare că lângă el, în pat, e o femeie. „Ce mi se întâmplă mie e la titlul emisiunii Șoc și groază. De ce eu, de ce? Sunt hotărât, plec la capătul pământului, mie mi-e rușine să mă mai uit în ochii mei. Mai bine mă trezeam mort. Mă duc în Austria, la canguri”, va spune el.
Cine este femeia care îi provoacă lui Celentano toată această stare, aflăm în seara aceasta, de la 20:30, în Las Fierbinți.
Robi descoperă ceasul bun, diferit de cel rău, care îi aducea numai ghinioane, printre care așteptarea serialului de seara. Ceasul obișnuit nu reflecă realitatea din teren și intervine flerul lui de polițist să-i rezolve problemele. Norocul lui este că mai are o mână liberă, pentru ceasul bun. Teoria lui e complexă, iar Dalida și Vasile încearcă cu greu să o înțeleagă.
În fiecare miercuri și joi, de la 20:30, Las Fierbinți aduce comedia în casele românilor. Noul sezon este disponibil online și pe voyo.ro, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans.
Sursa foto: Pro TV