Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Laura Cosoi pleacă în prima vacanță peste hotare, cu fetița ei. Iată ce destinație a ales!

Laura Cosoi pleacă în prima vacanță peste hotare, cu fetița ei. Iată ce destinație a ales!

de Redactia Tvmania

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin, au decis să plece în vacanță. Cei doi nu doresc să plece însă singuri, ci împreună cu fiica lor, Rita, care  va ieși pentru prima oară din țară de când a venit pe lume. 

  Laura Cosoi a mărturisit că are emoţii pentru că nu ştie cum se va comporta Rita la drum lung, dar şi cum va fi această primă experienţă pentru ea și Cosmin, având în vedere că micuța are doar patru luni: 

„Am emoții maaari de tot! Plecăm în vacanță cu Rita, prima noastră ieșire peste graniță – lucru pe care l-am făcut până acum de-atâtea ori, dar, în condițiile date, mă simt de parcă aș zbură cu avionul pentru prima dată! Ne-am luat bilete pentru Franța, unde avem că destinație Nisa, iar apoi Nimes, un oraș din sud, din regiunea Languedoc-Roussillonn, unde locuiește Roxana, sora lui Cosmin. Vom stă o vreme la ea și apoi ne-am propus să luăm TGV-ul și să mergem la Paris. Îți dai seama, suntem bucuroși că ne-am luat „inima-n dinţi’ să mergem în prima noastră vacanță peste granițe cu Rita. Viața noastră pare a-și fi intrat în normal”, a scris Laura Cosoi pe blog. 

 

CITEȘTE ȘI:

https://www.tvmania.ro/foto-laura-cosoi-si-a-botezat-fetita-in-maramures-iata-cum-a-sarbatorit-248522

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton