Laura Cosoi (39) are două fetițe alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, alături de care și-a întemeiat o familie frumoasă. Vedeta se gândește deja la al treilea copil, iar soțul este cât se poate de acord cu această idee.
Laura Cosoi (39) are două fetițe alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, alături de care și-a întemeiat o familie frumoasă. Vedeta se gândește deja la al treilea copil, iar soțul este cât se poate de acord cu această idee.
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean s-au căsătorit în urmă cu șase ani. În iunie 2018 a venit pe lume Rita, prima fetiță a Laurei și a lui Cosmin. Doi ani mai târziu, în vara lui 2020, vedeta a născut-o și pe Vera. Ea și soțul nu se opresc aici, își doresc și mai mulți copii.
„De altfel, nu vrem să ne oprim, ne mai dorim copii. El e partenerul acela foarte prezent, implicat, e cot la cot cu mine în ceea ce priveşte creşterea copiilor”, a spus Laura Cosoi pentru okmagazine.ro.
După doi ani de relaţie, Laura Cosoi şi Cosmin Curticăpean s-au căsătorit în vara anului 2015. La acea vreme, Laura mărturisea atunci că amândoi îşi doresc foarte mult un copil.
„Noi aşteptăm, facem ce trebuie, urmează doar să se întâmple. Sunt în aşteptare de un an. Cred că un copil vine când eşti pregătit cumva, un copil n-are legătură cu ceea ce cred oamenii despre momentul în care trebuie să vină, n-are legătură cu vârsta, cred că are legătură cu modul în care el alege să vină. Iar eu simt că o să vină, a povestit Laura Cosoi.
Laura Cosoi mărturisea acum ceva timp că este destul de aglomerată uneori, dar soțul ei, Cosmin este foarte grijuliu cu ea și cu relația lor și amândoi fac tot posibilul să poată petrece cât mai mult timp împreună.
„Am nevoie de răsfăț și Cosmin mă răsfață. E un om bun și cald, e foarte potrivit pentru mine. El știe când sunt aglomerată și are grijă. Dar mă răsfață în general, nu numai când am eu proiecte solicitante. Pregătește micul dejun, mi-aduce cafeaua (…) Nu plec foarte des prin țară, dar el înțelege de fiecare dată , e ok cu asta. Își pune și el călătoriile de afaceri atunci când eu sunt plecată și nu e ca și cum ar sta acasă și m-ar aștepta pe mine. Când simțim că nu am pterecut suficient timp împreună vine și el cu mine’, a mărturisit Laura.
Sursa foto: Hepta