Pentru „Jurassic World 3”, Universal Pictures va readuce în joc starurile originale ale francizei Jurassic Park, Laura Dern, Sam Neill și Jeff Goldblum, pentru a juca alături de Chris Pratt și Bryce Dallas Howard, potrivit deadline.com. 

Partea a treia a filmului „Jurassic World” va fi produsă de Steven Spielberg şi Colin Trevorrow,  în timp ce Frank Marshall şi Pat Crowley vor fi producători.

 Emily Carmichael („Pacific Rim: Uprising”) a scris scenariul „Jurassic World 3” împreună cu Trevorrow, după o poveste a lui cu Derek Connolly, cu care a semnat „Jurassic World” şi „Jurassic World: Fallen Kingdom”.

Cei trei, care au jucat în primul „Jurassic Park” (1993), îşi vor relua personajele în al treilea capitol „Jurassic World” realizat de Universal Pictures şi Amblin Entertainment.  Dern va fi Dr. Ellie Sattler, Neill îl va portretiza pe Dr. Alan Grant şi Goldblum va reveni ca Dr. Ian Malcolm. Colin Trevorrow va fi din nou regizor, iar Chris Pratt şi Bryce Dallas Howard vor face parte din distribuţie.

Trevorrow a regizat „Jurassic World” (2015), care a generat încasări totale de 1,67 de miliarde de dolari, iar J.A. Bayona a regizat „Jurassic World: Fallen Kingdom”, cu 1,3 miliarde de dolari încasări totale. Universal nu a dezvăluit încă detaliile privind acţiunea celui de-al treilea film din franciză, însă a stabilit că pe 21 iunie 2021 va lansa lungmetrajul.

Urmărește-ne pe Google News