Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Laura Giurcanu, despre rolul de bodyguard în filmul „5GANG: Un altfel de Crăciun”: „Trebuia să fiu foarte agresivă cu Selly!”

de Redactia Tvmania

Pe 27 decembrie va avea loc premiera filmului „5GANG: Un altfel de Crăciun”, în cinematografele din toată țara. 

5GANG: Un altfel de Crăciun” este debutul regizoral al lui Matei Dima, cunoscut publicului ca BRomania, cu un fir narativ scris alături de Radu Alexandru şi Vali Dobrogeanu, ce urmărește o poveste încărcată de umor a vloggerilor din perioada sărbătorilor de iarnă.

Laura Giurcanu este unul dintre creatorii de conținut care fac parte din castul de 150 de actori prezenți în comedia „5GANG: Un altfel de Crăciun”, iar rolul său este unul cât se poate de surprinzător: Laura este bodyguard.  

Despre trecerea de la vlogging la actorie pe marele ecran, Laura recunoaște că a fost o provocare: „E un lucru pe care mi-l doream de mult. De când am auzit ideea, am fost tare încântată și abia așteptam să începem treaba. Transformarea a fost destul de solicitantă, pentru că, de la filmarile mele pentru vlog, cu o camera, la mine acasă, la un set cu zeci de camere imense și foarte mulți oameni, e o diferență mare!”

Pentru filmul „5GANG: Un altfel de Crăciun”, Laura Giurcanu a fost nevoită să intre într-un rol inedit, cel de bodyguard al lui Selly: „Mi-a fost repartizat de către minunatul regizor Matei Dima, căruia îi mulțumesc încă o dată.” 

Cât despre așteptările legate de film, aceasta adaugă: „Îmi doresc doar ca oamenii care merg la cinema să îl vadă, să se bucure cel puțin la fel de tare cum ne-am bucurat noi făcându-l.” 

Despre cel mai amuzant moment de la filmări, Laura a mărturisit că printre altele, scenele cu Selly au fost cele mai comice: „Probabil toate momentele când trebuia să fiu foarte agresivă cu Selly, să-l leg, să-l împing sau să-l ameninț. Sigur, au fost amuzante, dar doar pentru mine.” 

Iar despre cea mai dificilă scenă, aceasta mai spune:Asta e simplu. Am filmat două nopți în costum de baie, undeva la 10 grade, însă a fost o scenă când a trebuit să ies din piscină și să-mi spun replicile. Îmi tremura tot corpul, dar a meritat cu siguranță.” 

Filmul „5GANG: Un altfel de Crăciun” este debutul regizoral al lui Matei Dima, cunoscut publicului ca BRomania. Despre colaborarea de pe platoul de filmare cu Matei în rol de regizor, Laura a avut doar cuvinte de laudă: „Matei a fost profesionist. Ne-a ghidat bine pe toți, a echilibrat perfect seriozitatea și comenzile cu umor, ne-a făcut pe toți să ne simțim foarte bine și ne-a motivat când nu mai aveam energie, el fiind probabil cel mai obosit, oricum.” 

Deși filmul „5GANG: Un altfel de Crăciun” este doar începutul, Laura ia în considerare o viitoare carieră de actriță: „Mi-ar plăcea mult să continui. Să vedem ce se întâmplă după debutul meu cinematografic. Nu m-am gândit neapărat cum îmi va influența cariera, probabil mă vor descoperi destul de mulți copii, iar asta mi se pare super drăguț pentru început.”

Biletele pentru „5GANG: Un altfel de Crăciun” s-au pus în vânzare online pe film.5gang.ro și filmul va avea premiera în cinematografe pe 27 decembrie

TRAILER film: https://www.youtube.com/watch?v=Mb8oUPY879E&t=1s

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te