Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Laura Pausini și Paolo Carta s-au căsătorit, după 18 ani de relație. Primele imagini de la nuntă

de Roxana Mirea,

Cântăreața italiană Laura Pausini și partenerul ei, Paolo Carta, s-au căsătorit la Roma, în cadrul unei ceremonii discrete. Fiica lor, Paola, a fost și ea în centrul atenției, asortându-și ținuta cu rochia de mireasă a mamei sale. Pe de altă parte, Laura Pausini și Paolo Carta au ales să poarte verighete negre.

Laura Pausini și Paolo Carta s-au căsătorit, după 18 ani de relație

Laura Pausini este o femeie căsătorită! După 18 ani de relație, cântăreața s-a căsătorit cu Paolo Carta. Ea a anunțat acest lucru pe rețelele sociale, unde a publicat o imagine în dreptul căreia a scris „Am spus da”.

Căsătoria civilă a avut loc la casa părinților miresei din Solarolo, o comună din provincia Ravenna. Ceremonia a fost discretă, plină de emoție și accente originale, începând chiar cu rochia de mireasă. Fidelă stilului său clasic, vedeta italiană a purtat o rochie lungă de culoarea fildeșului, cu o croială ușor ajustată și cu mâneci trei sferturi.

Peste rochie, a purtat un sacou tip smoching în aceeași culoare și accesorii romantice, precum mănuși din dantelă și un colier din perle, precum și un mic buchet de flori albe. Soțul ei, Paolo Carta, a purtat și el un look monocromatic, având o ținută neagră, cu un sacou ca al soției sale și un tricou în loc de cămașă, perfect asortat.

Fiica lor, Paola, născută în 2013, a fost domnișoară de onoare și purtătoare de inel. Îmbrăcată într-o frumoasă rochie albă din tul, lungă și mâneci trei sferturi, a purtat un buchet asortat cu cel al mamei sale și a avut părul ondulat.

Nimeni n-a știu că Laura Pausini și Paolo Carta se căsătoresc

Deși au fost întotdeauna foarte discreți în ceea ce privește viața lor privată, cuplul a împărtășit câteva detalii despre nuntă. Cum ar fi sosirea Laurei la brațul tatălui ei sau verighetele negre speciale. Invitații au fost așezați la mese rotunde, iar de candelabre atârnau flori roz.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Nunta a luat pe toată lumea prin surprindere. Pausini își invitase familia și prietenii apropiați pentru a sărbători 30 de ani de carieră, dar odată ajunși acolo, au aflat că urma să aibă loc nunta. Totul fusese ținut secret.

Pe o scenă mică, plină de lumânări și o cortină argintie strălucitoare, Laura Pausini și Paolo Carta și-au cântat jurămintele, stând pe două scaune, el la chitară și ea la microfon, cu piesa inedită „Davanti a noi”. O promisiune de iubire eternă la bine și la rău.

Povestea lor a început în 2005, dar cântăreței îi era greu să-și imagineze viața alături de Carta, un tată divorțat cu trei copii. Cu toate acestea, n-a putut spune nu iubirii.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te