Homepage  / Știri

Laura şi Bogdan, din nou la “Bailando por un sueño International”

Laura şi Bogdan, din nou la “Bailando por un sueño International”

de Redactia Tvmania

Cine să mai înţeleagă regulile concursului “Bailando por un sueño International” care se desfăşoară în prezent în Mexic? După ce au fost eliminaţi pe 6 iunie, în urma duelului cu Peru, reprezentanţii României, Laura Cosoi şi Bogdan Boantă, au reintrat în competiţie.

Acest lucru s-a întâmplat duminică, 13 iunie, când, în urma unui duel-surpriză, decis de către producătorii emisiunii, Laura şi Bogdan au reintrat în concurs. După ce reprezentanta Africii de Sud a decis să renunţe la competiţie în urma neînţelegerilor cu juriul şi a notelor primite, producătorii au hotărât să readucă în ring două dintre perechile eliminate până atunci. Astfel, românii au dansat cha cha şi au reuşit să impresioneze în unanimitate juriul şi să-i trimită acasă încă o dată pe reprezentanţii Columbiei.

Chiar dacă au reintrat în concurs, Laura şi Bogdan tot nu au scăpat de duel. Duminica aceasta ei se vor duela din nou cu cei din Peru doar că pe alte ritmuri, reggeaton şi samba.

Urmăriţi aici duelul în urma căruia Laura şi Bogdan au fost reprimiţi la “Bailando por un sueño International”.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=G2P-iI3SeUk&feature=player_embedded[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton