Homepage  / Știri / Televiziune

Laurette și Benny vs Grig Chioriu și Livia Taloi vin la „Super Cireașa de pe tort”

Laurette și Benny vs Grig Chioriu și Livia Taloi vin la „Super Cireașa de pe tort”

de Redactia Tvmania

Sâmbătă, de la ora 20.30, la Prima TV, la emisiunea „Super Cireașa de pe tort” două echipe, una mai trăsnită decât alta, se vor confrunta pentru a câștiga titlul de cea mai bună gazdă.

Laurette Atindehou și Benny Adegbuyi vs. Grig Chioriu și Livia Taloi. Comentariile acide ale maestrului Horia Vîrlan la adresa echipelor nu s-au lăsat mult așteptate. Astfel, despre “entuziasmul” Laurettei la cumpărături, Horia Vîrlan a spus că:

“A murit de plictiseală, de oboseală și de căldură. Mă mir că mai este în viață. Poate că este pisica cu 9 vieți, mai sunt încă 6.”

Echipa trăsnită, Grig și Livia, alias Pupăză și Ema din serialul „Trăsniții”, au gătit mâncare tradițională: ciorbă de cocoș, rață pe varză și bineînțeles ceva care să destindă atmosfera, o vișinată homemade.

Livia Taloi a spus despre experiența gătitului la „Super Cireașa de pe tort” că:

“A fost solicitant pentru că e altfel să gătești la foc deschis față de aragaz sau cuptor. Cel mai frumos a fost faptul că am reușit să fac pâine cu mâna mea. După 25 de ani nu am uitat ce m-a învățat bunica.”

În acest timp Grig, a recunoscut că Livia a fost cu gătitul și el cu treburile „bărbătești”, cum ar fi: “să prind cocoșul din ogradă pentru ciorbă, rața de pe lac s-o punem pe varză și să fac aprovizionarea din solar cu cele necesare: ceapa, morcovi, ananași și pepeni… ce am găsit și noi prin bătătură”.

Deoarece filmările au avut loc la una din pensiunile sale de la Olănești, s-au gospodărit și singuri, cu ce aveau prin casă și pe lângă casă.

“Ne-am descurcat foarte bine la gătit, mai mult Livia și ca să nu se prindă… varza, normal, am mai amestecat și eu în ea și am gustat-o să văd dacă e bună.” a adăugat Grig.

Cum s-au distrat vedetele, ce au gătit și cine a ieșit învingător din competiție vedeți sâmbătă, la ora 20.30, la Prima TV într-o nouă ediție a emisiunii „Super Cireașa de pe tort”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton