Lavinia şi Adrian Pintea s-au întâlnit pe când ea era foarte tânără, iar el era un bărbat matur de 50 de ani. La 6 ani de la dispariţia marelui actor, Lavinia nu-şi poate închipui viaţa alături de un alt bărbat.
„Dincolo de faptul că între noi funcţiona o foarte bună comunicare, exista şi o potrivire de ordin spiritual psihică aproape perfectă”, a spus Lavinia Tatomir Pintea.
Legătura dintre ei, oficiată după ritul catolic, în capela unde ea mergea în liceu când chiulea de la ora de matematică, avea să fie pe viaţă:
„Toată cununia noatră a fost specială pentru că Adrian, catolic fiind, şi-a dorit foarte tare să ne cununăm catolic. Obişnuia să-mi spună: <
>”, mărturiseşte Lavinia Tatomir Pintea.
Dorinţa cea mai mare a Laviniei este ca lumea să o perceapă şi prin prisma personalităţii şi profesiei ei:
“Mi-aş dori să devin o doamnă de poveste şi în ceea ce priveşte profesia mea pe care o iubesc mult şi în care mi-am găsit refugiu după ce Adrian nu a mai fost”.