Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

Le Château lansează Teatru la Castel. Magda Catone își face debutul în calitate de regizor cu piesa “Neveste de fotbaliști”

de Redactia Tvmania

Le Château – Castelul din Inima Capitalei, împreună cu Teatralis, lansează, în această primăvară, un nou concept pe piața culturală a Bucureștiului – Teatru la Castel, ca parte a seriei de manifestări “Dinner&Show”, o idee de divertisment care câștigă din ce în ce mai mulți adepți pe piața din România.

Astfel, Le Château și Teatralis propune publicului o premieră: “Neveste de fotbaliști” – o comedie de moravuri, inspirată de poveștile care au apărut în lumea fotbalului şi care au ajuns să definească din plin societatea românească.

Visul românesc al fetelor este să se mărite cu un fotbalist de mare anvergură, care să le pună un inel pe deget şi lumea la picioare.

Scrisă de Ivona Boitan,  piesa “Neveste de fotbalişti” marchează și o a doua premieră: debutul regizoral al Magdei Catone, în anul în care artista marchează 35 de ani de activitate neîntreruptă pe scena teatrului românesc.

Magda Catone este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1982, la clasa profesorilor Amza Pellea și Ion Cojar. Despre Amza Pellea întotdeauna păstrează cuvinte de laudă pentru că i-a fost un mentor și l-a iubit, respectat și admirat enorm. După terminarea facultății, a fost repartizată la Petroșani, la Teatrul de Stat, acolo unde îl cunoaște pe soțul său de mai târziu, Șerban Ionescu, actor de teatru și film, la rândul său. Au împreună un băiat, Carol. Și-a făcut debutul în film în anul 1981, când încă era în facultate, cu pelicula lui Lucian Pintilie, „De ce trag clopotele, Mitică?”.

“Dinner&Show” sau “Dinner Theater” este o formă de divertisment care a cunoscut un succes fulminant în Statele Unite ale Americii și care a ajuns să fie extrem de apreciată și în Europa. Acesta are loc, de obicei, în localuri exclusiviste, care au capacitatea de a asigura spectaculozitatea unei săli de teatru, precum și servicii asociate unui restaurant premium. Mai exact, îl putem asocia cu acel spaţiu unde publicul poate participa la o cină romantică, iar în interior poate fi vizionata şi o piesă de teatru sau un spectacol.

Pachetul îmbină latura culturală cu cea gastronomică, ambientul clasic sau modern, cu decorul elegant al piesei de teatru, savoarea preparatelor culinare cu satisfacția întâlnirii cu artişti cu notorietate foarte mare, toate acestea redând spiritul cultural şi prezentarea unor spectacole de calitate, în locaţii alternative, unde teatrul îşi câştigă din ce în ce mai multi adepţi.

Le Château a experimentat pentru prima oară conceptul de “Dinner&Show” anul trecut, de Valentine’s Day, atunci când pe scena Castelului din Inima Capitalei a avut loc un concert extraordinar cu una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din Grecia – Peggy Zina, eveniment care a adunat câteva sute de fani ai artistei elene.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te