Homepage  / Cinema / Vedete străine

Léa Seydoux se alătură distribuției „Dune 2” în rolul Lady Margot

Léa Seydoux se alătură distribuției „Dune 2” în rolul Lady Margot

de Andreea Hentea,

Una dintre cele mai solicitate actrițe ale momentului, Léa Seydoux urmează să se alăture distribuției anticipatului „Dune: Part Two”. Actrița franceză este, în prezent, în negocieri pentru rolul lui Lady Margot în viitorul film al lui Denis Villeneuve, scrie deadline.com.

Léa Seydoux, care a jucat în numeroase filme foarte apreciate ale ultimilor ani, este, la ora actuală, în negocieri pentru a se alătura distribuției de vedete din „Dune: Part Two”, care are premiera stabilită pentru toamna anului viitor. Ea ar urma să o joace pe Lady Margot, personaj care, conform seriei literare a lui Frank Herbert, slujește de mult timp, cu devotament, comunitatea surorilor Bene Gesserit.

Léa Seydoux este una dintre cele mai solicitate actrițe franceze din ultimii ani. Anul acesta a fost prezentă la Cannes cu provocatorul film „Crimes of the Future” (2022), regizat de David Cronenberg, în care a jucat alături de Viggo Mortensen și Kristen Stewart.

Anul trecut, Léa Seydoux a avut, de asemenea, trei premiere consistente, aflate, toate, în competiția pentru Palme d’Or: „France” (2021), regizat de Bruno Dumont, „The French Dispatch” (2021), al lui Wes Anderson și coproducția „Povestea soției mele” / „L’histoire de ma femme” (2021), regizată de Ildiko Enyedi.

De asemenea, anul trecut am văzut-o din nou în rolul lui Madeleine Swann, iubita lui James Bond (Daniel Craig), în „Nu e vreme de murit” / „No Time to Die”, lansat în România pe 1 octombrie 2021.

Când vom vedea „Dune: Part Two”

Distribuția filmului „Dune: Part Two” îi include deja pe Timothée Chalamet, Rebecca Ferguson, Zendaya, Josh Brolin, Javier Bardem și Stellan Skarsgård, care sunt așteptați să-și reia rolurile din „Dune”, precum și pe Florence Pugh, Christopher Walken și Austin Butler, care au fost, și ei, anunțați recent ca făcând parte din viitorul film. Denis Villeneuve va fi, din nou, regizorul, scenaristul și producătorul filmului, colaborând cu Jon Spaihts la scenariul noii povești inspirate de scrierile lui Frank Herbert.

Studiourile Legendary, care produc filmul împreună cu Warner Bros. și Villeneuve Films, nu au comentat deocamdată nimic pe această temă. Filmările sunt așteptate să înceapă la toamnă, filmul urmând să fie lansat pe 20 octombrie 2023.

Filmul „Dune” (2021), lansat pe ecrane în toamna trecută (pe 22 octombrie în cinematografele din România), a avut încasări substanțiale, obținând 41 de milioane de dolari încă din primul weekend de rulare.

Până în prezent, „Dune” (disponibil pe HBO Max) a încasat 400 de milioane de dolari la nivel mondial. Filmul a fost recompensat anul acesta cu șase premii Oscar (printre care cele pentru coloana sonoră, imagine și montaj), având, în total, zece nominalizări.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton