Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Articole

Legătura dintre regina Elisabeta a II-a si Regele Mihai

de Redactia Tvmania

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, la castelul Balmoral, după ce în ultimul an, starea de sănătate a acesteia s-a tot înrăutățit.

Regina Elisabeta a II-a era verișoară de gradul al III-lea cu regele Mihai. Regele Mihai I a fost fiul principelui Carol – viitorul rege Carol al II-lea –  şi al prinţesei Elena. Din partea tatălui, Regele Mihai era nepot al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, iar, din partea mamei, nepot al regelui Constantin al Greciei.

Potrivit Mediafax.ro, relațiile apropiate dintre Regele Mihai I și Regina Elisabeta a Marii Britanii s-au putut vedea cu ocazia Jubileului de Diamant, împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron a Suveranei britanice. Atunci, Regele Mihai și principesa Margareta au participat la Castelul Windsor, la un prânz oficial, oferit de Regina Marii Britanii. La finalul prânzului, acesta a fost așezat, pentru poza oficială, chiar în dreapta reginei Elisabeta a II-a.

După decesul regelui Mihai, în decembrie 2017, Paul Brummell, ambasadorul de atunci al Marii Britanii în România, a transmis un mesaj de condoleanțe Familiei Regale a României în care vorbea și despre faptul că fostul suveran a fost o figură importantă a istoriei comune a celor două state.

Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh al Marii Britanii. A domnit puțin peste 70 de ani. Elisabeta a II-a a urcat pe tron la moartea tatălui ei, la 6 februarie 1952, în timp ce se afla în Kenya într-un turneu regal. A fost încoronată la 2 iunie 1953 la Westminster Abbey, fiind prima încoronare televizată.

CITEȘTE ȘI

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te