Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Lena Headey a dezvăluit că a suferit de depresie postnatală în timpul primului sezon „Game of Thrones”

de Redactia Tvmania

Actrița Lena Headey, cea care a reușit să cucerească fanii „Game of Thrones” prin rolul reginei Cersei Lannister, a acordat un interviu publicației The Edit, în care a vorbit despre viața ei dincolo de aparențe.

În cadrul interviului luat chiar de colega sa Maisie Williams, cea care o interpretează pe Arya Stark, Lena Headey a vorbit deschis despre viața sa personală, dar și despre provocările întâmpinate în profesia sa.

Co-starul „Urzeala tronurilor” și mamă a doi copii a dezvăluit în cadrul interviului faptul că a suferit de depresie postnatală în timpul filmărilor pentru primul sezon al serialului (2010-2011).

La scurt timp după nașterea fiului ei, în 2010, și în timpul filmărilor pentru primul sezon al serialului, Lena a trecut prin depresia postnatală, explicându-i lui Maisie:

„Filmările mi s-au părut de-a dreptul groaznice – sufeream de depresie postnatală, dar nu am știut. Am fost la un medic pentru verificarea medicală și am izbucnit în lacrimi. El mi-a explicat că sufăr de depresie, iar în clipa următoare l-am întrebat ce este aia! A fost un om foarte amabil care mi-a explicat prin ce trec, însă primul an din „Game of Thrones” a însemnat pentru mine o perioadă extrem de dificilă. O perioadă în care trebuia să fac față rolului de mamă, dar și problemelor cu care mă confruntam la nivel personal. A fost extrem de ciudat!”

Actrița a mai mărturisit că trecutul său a afectat-o și că de când este mamă este mult prea protectivă cu copiii săi. Aceasta și-a făcut debutul ca actriță la vârsta de 17 ani când, după cum spune ea, încă era un copil la rândul său.

Sezonul 7 din „Urzeala tronurilor” începe luni, 17 iulie, la HBO, și va fi difuzat ca în sezoanele trecute, lunea dimineață, de la 04.00, în același timp cu restul lumii și încă o dată lunea de la 20.00.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te