„Shutter Island” este un thriller psihologic care te zguduie timp de peste două ore cu o poveste încâlcită şi te loveşte în moalele capului cu un final şocant.
de Monica Popescu
Studioul de film Paramount nu a prea ştiut cum să trateze acest film. Iniţial, pelicula era menită să fie lansată în octombrie 2009 şi să intre în cursa pentru Oscaruri. Avea elementele necesare: echipa Martin Scorsese – Leonardo DiCaprio şi un scenariu bazat pe cartea din 2003 a lui Dennis Lehane (autorul oscarizatelor „Mystic River” şi „Gone, Baby, Gone”). Cu toate astea, „Shutter Island” a fost amânat până acum din motive diverse (mai ales de ordin financiar) şi rămâne la stadiul de thriller, impresionant prin secvenţele de vis şi şocant prin sfârşitul ameţitor. Criticii de film (chiar şi cei care au ghicit finalul pe parcursul poveştii) au lăudat pelicula, care are ceva din furtuna psihologică din „Ameţeala” (1958) lui Alfred Hitchcock şi „Strălucirea” (1980) lui Stanley Kubrick.
Prins între nebuni
În aniii ’50, mereu încruntatul şerif federal Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) şi noul lui partener, Chuck (Mark Ruffalo), sunt trimişi pe izolata Insulă Shutter, să investigheze dispariţia unei paciente din spitalul Ashecliffe, Rachel Solando (Emily Mortimer). Cei internaţi aici sunt bolnavi psihic şi criminali periculoşi şi sunt supuşi la tratamente dubioase de către doctorul-şef Cawley (Ben Kingsley) şi colegul lui, dr. Naehring (Max von Sydow). Cei doi poliţişti rămân blocaţi pe insulă din cauza unui uragan şi investigaţia se împotmoleşte: nimeni nu le spune nimic, nu au acces la dosarele pacienţilor şi Teddy începe să fie chinuit de dureri atroce de cap, de viziuni cu soţia lui decedată, Dolores (Michelle Williams), şi de imagini din lagărele de concentrare naziste.
Citiţi textul integral în revistă.