Homepage  / Știri

Lewis Hamilton visează la o carieră în taximetrie

Lewis Hamilton visează la o carieră în taximetrie

de Redactia Tvmania

Lewis Hamilton (27 de ani) crede că ar putea deveni un taximetrist de succes după ce se retrage din Formula 1, relatează femalefirst.co.uk.

„Meseria de comentator este cam dificilă. Nu este ceva ce mi s-ar potrivi după retragere. Vreau să mă fac taximetrist. Aş ajunge repede de la A la B şi aş câştiga mulţi bani”, a spus pilotul de Formula 1.

Lewis Hamilton îsi aminteşte că şi-a descoperit talentul la cursele de carturi.

„Acolo a început totul pentru mine. Cursele de carturi se numără printre cele mai dragi amintiri pe care le am. Aşa am învăţat meserie”.

Lewis Hamilton are o relaţie cu Nicole Scherzinger (33 de ani), fosta membră a trupei Pussycat Dolls, pe care a cunoscut-o în 2007.

Pilotul de curse a cerut-o în căsătorie pe cântăreaţă anul trecut, dar cuplul s-a destrămat câteva luni mai târziu.

Lewis Hamilton a încercat s-o recucerească pe Nicole Scherzinger cu bileţele de dragoste, cadouri şi flori, iar aceasta i-a mai acordat o şansă.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton