Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Lidia Buble, noi declarații despre inelul primit de la Horațiu Niculae. „Pe ăsta nu o să-l mai dau jos”

de Redactia Tvmania

Lidia Buble trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu omul de afaceri Horațiu Nicolau, dar artista vrea să-și țină relația departe de atenția publicului și refuză să pună imagini cu el. Imaginile cu inelul uriaș despre degetul ei atrage însă în continuare atenția tuturor, deși artista a precizat că nu este unul de logodnă și a negat zvonurile că s-ar pregăti de nuntă. Frumoasa cântăreață a revenit acum cu noi detalii despre controversata bijuterie.

Artista a insistat să spună adevărul despre inelul pe care l-a primit de la iubitul ei, Horațiu Niculae. De când îl poartă pe deget, toată lumea o felicită pentru logodnă, iar acum Lidia recunoaște că într-adevăr deși pare un inel de logodnă, ea nu l-a primit în acest scop, ci a fost un simplu cadou de ziua ei. Astfel, ea a vrut să sublinieze din nou că nu a fost cerută în căsătorie de iubitul ei.

„Nu m-am logodit! Toată lumea, când a văzut inelul… Inclusiv ieri, că am fost la un magazin să-mi cumpăr un parfum, `vaaaai, felicitări, te-ai logodit!` I-am zis: ce aveți? `Păi uite cât e diamantul! Inelul este de logodnă!` Dar nu e. E un inel pe care l-am primit, pur și simplu, de apreciere. Deci, nu este de logodnă, este doar un inel foarte frumos. Este superb.

L-am primit la împlinirea vârstei de 30 de ani și pentru că eu nu am avut un inel adevărat. Bine, plasticuri din astea de scenă am avut, dar un inel adevărat, pe care să-l port în fiecare zi, nu. Pe ăsta nu o să-l mai dau jos”, a dezvăluit Lidia Buble, la CANCAN EXCLUSIV.

Citește și: Cum arată inelul pe care Lidia Buble l-a primit de la Horațiu Nicolau. S-a pozat, din nou, cu bijuteria pe deget

Lidia Buble vrea să se căsătorească

Lidia a împlinit vârsta de 30 de ani pe 9 iunie și și-a sărbătorit ziua de naștere, într-o vacanță, în Italia, unde a și primit superbul inel. Artista a mai vorbit recent despre frumoasa bijuterie în emisiunea „2 Matinali și Jumătate”, de la Digi FM, unde a dat detalii despre relația ei cu Horațiu. Cântăreața își dorește foarte mult să se mărite, dar până acum nu a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. Acesta este și motivul pentru care nu se afișează în public cu noul partener.

„Eu îi aparțin doar lui Dumnezeu. Cred că m-am fript de prea multe ori, nici acum nu mi-a trecut. Eu sunt o carte deschisă, dar nu mă ajută întotdeauna. Cred că oamenii vor să știe mai mult de mine, despre muzica mea. Lidia din Ardeal e fericită, răsfățată și iubita de toată lumea. În ultimii ani sunt și mai fericită, iar când mai vine și altcineva și aduce plus valoare sunt și mai fericită.

(…) O să fac ca tati, până acum am fost naivă și prea m-am expus și am postat de toate. «Mă fată, tu să îmi aduci în casă un bărbat când ai de gând să te măriți. Ai de gând să te măriți, bine. N-ai de gând, rupe orice legatură». Așa și eu. Când m-o lua unul de nevastă, atunci o să mai pun poze. Până atunci nu mai pun poze.

Viața asta nu știi unde te duce…. decât să se lege oamenii cu sufletul de un cuplu frumos. Nu am dus pe nimeni la tati acasă până acum. Nu au ce să caute”, a spus artista lăsând de înțeles din nou că și-ar dori foarte mult să fie cerută în căsătorie.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te