Linda Gray, în vârstă de 81 ani, a devenit cunoscută pentru rolul lui Sue Ellen Ewing din serialul Dallas. Anii au trecut, iar actrița și-a pierdut strălucirea de odinioară, mai ales că pierderea fiului ei, anul trecut, şi-a spus cuvântul asupra fizionomiei sale.
Cum arată Linda Gray, la 81 de ani
Ți-o mai aduci aminte pe Sue Ellen Ewing din serialul Dallas? Actrița Linda Gray făcea furori la sfârșitul anilor `90. Totuși, anii au trecut, iar timpul este necruțător. Ajunsă astăzi la vârsta de 81 de ani, celebra actriță a fost fotografiată, zilele trecute, ieşind de la cumpărături în apropierea locuinţei sale din Valencia, California.
Linda Gray, îmbrăcată cât se poate de simplu, este parcă de nerecunoscut acum, fiind departe de imaginea glam cu care ne-a obişnuit, chiar şi la vârsta ei înaintată, scrie okmagazine.ro. În imaginile surprinse de paparazzi, actrița din Dallas apare cu ochelari şi chipul îmbătrânit, lucru normal, având în vedere vârsta ei. În plus, necazurile prin care a trecut și-au pus amprenta asupra ei.
Anul trecut, fiul actriței, Jeff Thrasher, în vârstă de 56 de ani, s-a stins din viaţă din cauza leucemiei, ceea ce a fost o lovitură puternică pentru Linda. Din singurul ei mariaj, cu Ed Thrasher, din 1962 până în 1983, Linda mai are o fiică de 55 de ani, Kehly Sloane, care i-a dăruit doi nepoţi.